Fermierii maghiari din Transilvania: „Datorită Guvernului ungar, politica naţională este activă şi puternică, ceea ce sprijină şi cooperarea fermierilor maghiari din Bazinul Carpatic”

Forumului Consultativ al Fermierilor Maghiari din Bazinul Carpatic (KEF) i s-au alăturat noi organizaţii, iar solidaritatea dintre fermierii din interiorul şi din afara graniţelor Ungariei este mai puternică ca niciodată, astfel cooperarea lor ar putea deveni şi mai strânsă în viitor, se arată într-un comunicat al Camerei Agricole Naţionale ungare (NAK) remis, joi, agenţiei ungare de presă MTI.

Potrivit documentului, au fost acceptaţi ca mebri noi ai Forumului: Asociaţia Pro Agricultura, care acoperă şapte judeţe din România – Cluj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiş şi Arad – şi Asociaţia pentru Dezvoltare Rurală din Satu Mare, care are ca scop sprijinirea fermierilor maghiari din regiunea Partium (zona de graniţă din nord-vestul României).

Sesiunea plenară a Forumului a avut loc recent, la Pula, în Croaţia, organizată în parteneriat cu Asociaţia Fermierilor Croaţi, afiliată Comunităţii Democratice a Maghiarilor din Croaţia (HMDK), plenară la care au participat 17 organizaţii maghiare de fermieri, reprezentând regiuni din afara Ungariei.

Comunicatul Camerei Agricole îl citează pe István Jakab, vicepreşedintele Parlamentului ungar şi preşedinte al Asociaţiei Grupurilor şi Cooperativelor de Fermieri din Ungaria (MAGOSZ), care a subliniat că, datorită Guvernului ungar, politica naţională este activă şi puternică, ceea ce sprijină şi cooperarea fermierilor maghiari din Bazinul Carpatic.

Forumul Consultativ al Fermierilor Maghiari din Bazinul Carpatic a fost înfiinţat în anul 2013, asociaţia reunind organizaţii agricole maghiare din Ungaria, Croaţia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina şi, astfel, mii de fermieri de peste hotarele Ungariei. Printre altele, asociaţia reuneşte organizaţiile de fermieri maghiari care activează în Bazinul Carpatic şi le reprezintă interesele comune în faţa instituţiilor UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko: Partidul lui Zelenski a atacat Capitala

    Deputații partidului prezidențial ucrainean „Slujitorul Poporului” și „sateliții” lor...

    CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI, PARTENER ÎN ORGANIZAREA OLIMPIADEI NAȚIONALE DE MATEMATICĂ

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat astăzi...

    Merz și Leyen regretă că au renunțat la energia nucleară

    Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că consideră abandonarea...

    Putin: Ucrainienii controlează 17% din Donețk. 800 km gata din centura din jurul Mării Azov

    Teritoriul Republicii Populare Donețk (RDP) aflat sub controlul Kievului...

    Zelenski vine la București să mai ceară bani

    Volodimir Zelenski vine joi în România.Președintele ucrainean va avea...

    Bolo crește bugetul SRI cu un miliard de euro

    Bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) crește cu 14%...

    Articole relationate

    Categorii populare