spot_img
10.4 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăEconomieAgriculturaFermierii francezi protestează cu tractoarele inclusiv pe Champs Elysee: Ministrul agriculturii anunță...

Fermierii francezi protestează cu tractoarele inclusiv pe Champs Elysee: Ministrul agriculturii anunță că îi sprijină

-

Fermierii francezi au venit cu tractoarele în oraşele Paris şi Lyon, protestând faţă de stagnarea veniturilor şi de ceea ce ei numesc concurenţă neloială, transmit AP şi Reuters.

- Reclama -
French farmers discharge a bundle of hay on the Champs-Elysees Avenue in Paris as part of a protest against government policies, on November 27, 2019. / AFP / Philippe LOPEZ

Protestul de miercuri ar urma să afecteze traficul în zona Parisului, în condiţiile în care fermieri din întreaga ţară au anunţat că vor veni în capitală cu 1.000 de tractoare.

- Advertisement -

Ei sunt nemulţumiţi de acordurile comerciale care i-ar dezavantaja, de reforma guvernului care nu le-a adus o creştere a veniturilor, de reglementările care ar afecta performanţa din sector şi criticile la adresa agriculturii pe diverse teme, de la folosirea pesticidelor la bunăstarea animalelor.

Ministrul Agriculturii, Didier Guillaume, a declarat pentru postul de radio Europe 1 că „sprijină protestul şi nemulţumirile fermierilor”.

- Advertisement -

Demonstraţiile sunt organizate de două sindicate ale fermierilor, care cer o întâlnire cu preşedintele Emmanuel Macron pentru a-şi exprima temerile privind politicile guvernamentale care, susţin ei, afectează sectorul agricol din Franţa. Unii fermieri dau vina pe Macron că se grăbeşte să interzică până în 2021 erbicidul Glifosat, mergând dincolo de actuala politică a UE, deşi guvernul de la Paris a promis excepţii pentru fermele care nu au alternative viabile.

În 2017, Comisia Europeană a prelungit autorizarea Glifosatului pentru încă cinci ani, dar în luna iulie Austria a devenit primul stat membru al UE care interzice această substanţă. Produs de compania germană Bayer, Glifosatul a făcut obiectul unor procese în SUA în urma acuzaţiilor că produce cancer.

De asemenea, fermierii îl critică pe Macron din cauza acordurilor comerciale ale Uniunii Europene cu Canada şi ţările Mercosur din America de Sud, agricultorii francezi susţinând că aceste înţelegeri vor deschide calea importurilor de bunuri agricole mai ieftine, produse la standarde mai scăzute.

Sindicatele fermierilor aşteaptă cu interes negocierile privind viitorul buget al UE, în cadrul căruia ar putea fi reduse cheltuielile în domeniul agriculturii, din cauza planificatei ieşiri a Marii Britanii din blocul comunitar.

Franţa este cel mai mare producător agricol din UE şi cel mai mare beneficiar al subvenţiilor din bugetul alocat Politicii Agricole Comune (PAC).

Şi fermierii germani au blocat marţi traficul în centrul Berlinului, în cadrul celor mai ample proteste organizate până acum, după ce guvernul a anunţat un vast pachet de reformă destinat reducerii utilizării îngrăşămintelor chimice, pesticidelor şi insecticidelor în exploataţiile agricole din Germania.

Fermierii cer în special o revizuire a „planului de protecţie a insectelor” anunţat la începutul lunii septembrie. Acest program, rezultat al unui compromis între ministerele Mediului şi Agriculturii, prevede interzicerea utilizării erbicidului Glifosat începând din 2023, precum şi interzicerea erbicidelor şi insecticidelor în zonele „vulnerabile din punct de vedere ecologic”. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img