Home Economie Agricultura Ferma de porci a lui Dragnea jr a încasat 3 milioane de...

Ferma de porci a lui Dragnea jr a încasat 3 milioane de euro subvenții de la UE

0

Ferma de porci detinuta de fiul liderului PSD, Liviu Dragnea, a incasat subventii de la Uniunea Europeana in valoare de peste 3.000.000 de euro in ultimii trei ani, dupa cum rezulta din datele furnizate HotNews.ro de Agentia pentru Plati si Interventii in Agricultura (APIA).

Stefan Valentin Dragnea a preluat ferma in aprilie 2014, astfel incat doar sumele incasate in 2013, circa 700 de mii de euro, nu se pun in contul fiului lui Dragnea. HotNews.ro a dezvaluit, vineri, ca Stefan Valentin Dragnea a devenit, in aprilie 2014, actionar al combinatului de porci iar potrivit contractelor de la Registrul Comertului a preluat pachetul majoritar pentru doar 500 de lei (110 euro).

Stefan Valentin Dragnea a devenit patron al Romcip SA Salcia in aprilie 2014 in schimbul unui aport de capital de 50 de lei si a unei achizitii de actiuni de 450 de lei in cadrul srl-ului Ludikon System, societate care este actionar cu 99,84% in cadrul fermelor de suine. Cum finantarile europene se incaseaza cu un an intarziere, rezulta ca familia lui Dragnea a primit subventii si ajutoare europene destinate Romcip pentru perioada 2013-2017.

Intre noiembrie 2009 si ianuarie 2014, Romcip a fost detinut de Petre Pitis, director si presedinte al Consiliului de Administratie al Tel Drum, companie de constructii despre care Teodor Nitulescu, fost prefect de Teleorman, sustine ca este controlata de Liviu Dragnea prin intermediul unor paravane, trei fosti colegi de liceu.

Intre ianuarie si aprilie 2014, Romcip a mai trecut pe la un intermediar, Ilie Liviu Dragne (fara a), un consatean cu Liviu Dragnea, amandoi fiind nascuti in Gratia, comuna din Teleorman.

Ad

Exit mobile version