Feblețea lui Boc, iubita azi a unui fost șef de serviciu secret, 3 ani de închisoare pentru o șpagă de un milion de euro

Vanessa Amal Youness a fost condamnată vineri de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzată că a primit 1 milion de euro de la un om de afaceri pentru a interveni la un demnitar al statului român în legătură cu atribuirea licenţelor Microsoft.

Instanţa a mai decis confiscarea de la Vanessa Youness, iubita fostului şef al DGIPI Gelu Oltean, a sumei de 1 milion de euro, în echivalent lei la cursul BNR.

De asemenea, judecătorii au menţinut sechestrul pus de procurori pe mai multe bunuri ale acesteia, constând în mai multe terenuri şi construcţii din judeţul Dâmboviţa, printre care şi o clinică.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit DNA, în perioada februarie – august 2011, Youness ar fi pretins şi ulterior ar fi primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro, promiţând că va interveni pe lângă un înalt demnitar în vederea aprobării unor documente ce priveau licenţele IT Microsoft pentru produse utilizate în şcoli.

Documentaţia a fost aprobată la data de 6 iulie 2011, independent de presupusele demersuri ale inculpatei, indică DNA. Cu toate acestea, Youness a primit banii pretinşi, în două tranşe, printr-un intermediar, astfel: suma de 720.621 euro a fost virată în contul unei societăţi controlate de inculpată, exact în ziua în care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a primit confirmarea oficială a aprobării documentelor, 14 iulie 2011, iar restul sumei i-a fost înmânată în numerar, precizează anchetatorii.

Conform unor articole din presa centrală, denunţători în acest caz sunt oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu.

Presa a relatat că Vanessa Youness ar fi o apropiată a fostului premier Emil Boc, acesta fiind de altfel audiat ca martor în proces.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare