Fata de 19 ani care a dus în Botoșani AUR la 5% de PNL: Acceptaţi că v-au făcut nişte copii

După alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a reuşit să obţină la Botoşani 14.46% din voturi şi s-a clasat pe locul trei după PSD şi PNL. De altfel, la Botoşani, diferenţa dintre PNL şi AUR a fost de numai 5 procente. Succesul uimitor al unui partid despre care puţini ştiau înaintea alegerilor parlamentare s-ar datora, la Botoşani, unei tinere de numai 19 ani Ariadna Cârligeanu este studentă la Drept în cadrul Universităţii ”Nicolae Titulescu” din Bucureşti şi a fost, până după alegeri, secretar general al Tineretului AUR la nivel naţional, fiind implicată de aproape un an în toate acţiunile partidului. Culmea, la o zi, după terminarea scrutinului, Ariadna Cârligeanu, „motorul” AUR de la Botoşani, a decis să demisioneze din partid, scrie adevarul.ro.

Tânăra a coordonat acţiunile AUR la Botoşani şi a reuşit un scor incredibil pentru un partid care nu atingea pragul electoral la alegerile locale. Botoşăneanca mărturiseşte că s-a bazat pe notorietatea pe care o are în rândul tinerilor, liceeni sau studenţi, şi că de fapt aceştia au fost motorul AUR în această zonă. „Cine este în spatele lui George Simion? Nişte copii sunt. Acceptaţi că v-au făcut nişte copii”, precizează această tot pe reţelele sociale. Mai mult decât atât transmite şi următorul mesaj „După atâtea căzături a urmat revanşa”.

Tânăra a explicat pentru „Adevărul” că a renunţat la AUR pentru a prelua Acţiunea 2012. „Este nevoie şi de cineva care să se concentreze pe problema românilor din Basarabia, din Nordul Bucovinei, cât şi din alte regiuni istorice ale acestei ţări. Am luat decizia să preiau Acţiunea 2012 deoarece consider că în acest moment aici este cea mai mare nevoie de mine. Acţiunea 2012 a fost înfiinţată si condusă de George Simion timp de 7 ani, iar tema unirii va ajunge acum, prin intermediul AUR, în Parlamentul României. Pe lângă o mişcare politică unionistă, avem nevoie şi de o mişcare civică unionistă la firul ierbii”, a mai spus tânăra.

y

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocata Silvia Uscov: Nea Ion prim-ministru

    de Silvia Uscov, avocat Am ajuns, cred, într-un punct destul...

    Judecătoare din Cluj la masă la Untold cu patronul Jolidon pe care îl judecă

    Judecătoarea Mihaela Sărăcuț, șefa secției a II-a de la...

    Fost șef al Mossad despre agenții din Iran: Au fost de „multe ori”

    Un fost director al serviciilor israeliene de informaţii externe...

    Mark Galeotti in The Sunday Times: Atacurile ordonate de Zelenski in Rusia nu și-au atins scopul

    Comentatorul britanic Mark Galeotti a afirmat, într-un articol scris...

    Rusia, record la producția de cereale

    Ministerul Agriculturii al Rusiei a anunțat că au fost...

    Articole relationate

    Categorii populare