Fără cadouri mai mari de 40 de euro la Vatican: Papa îi caută la averi pe cei care ocupă funcții de conducere și de administrație

Printr-un document ”motu proprio”, papa Francisc cere ca cei care ocupă funcții de conducere și de administrație să nu aibă condamnări sau anchete pentru terorism, spălare de bani sau evaziune fiscală. Nu pot avea bunuri în ”paradisuri fiscale” sau să investească în activități care se opun doctrinei sociale a Bisericii. Este interzis, totodată, pentru toți angajații din instituțiile Vaticanului să accepte cadouri cu o valoare mai mare de 40 de euro. Decretul papei intră în vigoare în 29 aprilie 2021 și receptează indicațiile Convenției ONU împotriva corupției, transmite Vatican News în limba română.

”A fi credincios în lucrurile mici este în legătură, potrivit Scripturii, cu a fi credincios în cele importante”. Începe cu aceste cuvinte noul document ”motu proprio” al papei Francisc în privința transparenței, publicat pe 29 aprilie a.c. în L’Osservatore Romano.

Papa dispune ca toți cei care ocupă funcții de conducere în instituțiile Sfântului Scaun, precum și cei care îndeplinesc funcții de administrație activă, funcții jurisdicționale sau de control, să semneze o declarație prin care dau asigurări că nu au pe numele lor condamnări definitive, că nu sunt supuși unor procese penale în derulare sau unor anchete pentru corupție, fraudă, terorism, spălare de bani, exploatarea minorilor sau evaziune fiscală. În aceeași declarație, aceștia trebuie să dea asigurări că nu dețin sume de bani sau investiții în țări cu un ridicat nivel de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, în ”paradisuri fiscale” sau participații în societăți comerciale care operează împotriva doctrinei sociale a Bisericii.

Noul document al papei, cu valoare de decret, vine pe urmele celui din 19 mai 2020, când a promulgat un nou cod de subcontractări. Actualul motu proprio, afirmă pontiful, a devenit necesar pentru că corupția ”se poate manifesta în modalități și forme diferite chiar și în domenii diverse față de contractări și de aceea normele și cele mai bune practici la nivel internațional prevăd pentru persoanele care ocupă roluri-cheie în sectorul public obligații particulare de transparență cu scopul prevenirii și contrastării, în orice domeniu, a conflictelor de interese, a modalităților clientelare și a corupției în general”.

Secretariatul pentru economie are puterea de a efectua controalele necesare cu privire la veridicitatea afirmațiilor scrise negru pe alb de declaranți, iar Sfântul Scaun, în cazul unor declarații false sau neadevărate, va putea să desfacă contractul de muncă și să ceară daunele pe care eventual le-a suferit.

În fine, este interzis – nu doar pentru cei din funcții de conducere, dar pentru toți angajații instituțiilor Curiei Romane, Statului Cetății Vaticanului și ai entităților legate de acestea – să accepte, în virtutea propriei activități, ”cadouri sau alte utilități” cu o valoare superioară sumei de 40 de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare