spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-4.2 C
București

Familia Regală vinde Hotelul Furnica din Domeniul Regal Peleș Sinaia de care nu a fost in stare să se ocupe

Hotelul „Furnica”, proprietate a Coroanei României, a fost scos la vânzare de Famila Regală, transmite Profit.ro.

Destinația inițială a clădirii a fost cea de locuințe pentru personalul angajat de familia regală. Ansamblul a fost proiectat de arhitectul Karel Liman și inaugurat în 1912.Hotelul este ofertat acum la 3,7 milioane de euro. Acum, Majestatea Sa Margareta a României, împreună cu ASR Principesa Elena, Irina Walker,  ASR Principesa Sofia și ASR Principesa Maria, a informat autoritățile că dorește să vândă acest imobil, arată BizBrasov.

Imobilul se află pe un teren de aproximativ 5.106 de metri pătrați. În acest moment, hotelul este închis și păstrat în regim de conservare, până când un proiect de renovare îl va putea readuce în circuitul turistic. Hotelul este una dintre clădirile simbol ale orașului Sinaia, care face parte din ansamblul Domeniului Regal Peleș.

În Sinaia există 11 monumente istorice de arhitectură de clasa AAA, iar acest obiectiv este unul dintre ele. Ministrul Culturii deja a transmis neexercitarea dreptului de preempțiune, motiv pentru care acesta a fost transferat autorităților locale – Consiliul Județean Prahova și Primăria Sinaia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump va merge in Grecia

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, intenționează să...

    Un român arestat la Belgrad pentru escrocherie cu carduri pe zborurile Air Serbia

    Parchetul sârb Public de Primă Instanță (PAI) a propus...

    Creșterea euro sperie bancherii europeni

    Aprecierea euro va fi în centrul reuniunii Băncii Centrale...

    Cursa LOT Oradea-Varșovia a avut sâmbătă 2 pasageri, cursa de întoarcere 16

    Aeronava care a operat cursa LOT Polish Airlines Oradea...

    Președintele FIFA cere anularea sancțiunilor împotriva fotbalului rus

    Președintele FIFA, Gianni Infantino, consideră că FIFA ar trebui...

    Articole relationate

    Categorii populare