Falcă nu mai vrea război cu USR la Arad

Presedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, lansează un apel către foşti competitori din turul I al alegerilor prezidenţiale să li se alăture liberalilor în susţinerea lui Klaus Iohannis pentru turul II, arătând că PNL „întinde o mână” USR.

„Aşteptăm ca unii dintre competitori să ne devină parteneri, aşa cum am văzut declaraţiile de la USR-PLUS, că vor vor fi parteneri în turul II pentru Klaus Iohannis. O să îi aşteptăm în această campanie să ni se alăture. Poate cu această ocazie o să ne şi cunoască mai bine faţă de cum a fost în ultimul an”, a declarat, luni, Gheorghe Falcă, într-o conferinţă de presă.

Întrebat cum vede posibilă colaborarea cu USR la nivelul judeţului Arad, unde USR a fost un critic constant al administraţiilor conduse de PNL, în ultimul an, Falcă a spus că „întinde o mână” formaţiunii.

„În primul rând, dânşii au anunţat astăzi, într-o conferinţă naţională, că îl susţin pe preşedintele Klaus Iohannis şi că se implică în această campanie. Evident, noi astăzi le întindem o mână, de a ne vedea, o să primească şi o invitaţie oficială. O să existe în primul rând o întâlnire între şeful de campanie, domnul Cionca (Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte PNL Arad – n.r.) şi persoana care va fi desemnată de dânşii pentru această campanie, şi împreună o să ne exprimăm strategia. Sunt sigur că nu o să mai fie atât de virulenţi (la adresa PNL – n.r.) în viitor”, a declarat liderul PNL Arad.

Gheorghe Falcă a accentuat că pentru PNL competitorii vor rămâne întotdeauna de la PSD.

„Transmit acest mesaj şi pentru USR, să înţeleagă că noi nu am fost niciodată adversarii Aradului, să înţeleagă că noi am fost cei care am construit şi proiectele noastre s-au văzut şi se vor vedea”, a mai spus Falcă. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare