Fach-check despre PNRR-ul României, după atacul USR la adresa Guvernului: suntem în prima jumătate a ierarhiei europene, cu 38 de reforme îndeplinite din 66 asumate

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a accelerat îndeplinirea reformelor cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componentă esențială a proiectul de țară al PSD și șefului Executivului. La doar un an de la preluarea șefiei Guvernului, Cabinetul Ciolacu a reușit să ajungă de la doar 9 reforme realizate din PNRR la mai mult de jumătate din acestea, adică 38 din 66 asumate de România în fața Comisiei Europene.
„ Deşi toate datele despre reforme şi actiuni guvernamentale şi legislative sunt publice şi chiar au facut obiectul unor dezbateri publice ample, văd oameni politici care vin şi spun nonşalant ca nu s-a făcut vreo reformă. Ei bine, ba da, s-au făcut peste jumătate din cele asumate, iar realizarea reformelor este îndeplină concordanţă cu noul calendar de implementare a PNRR, aprobat în decembrie 2023.
38 de reforme (57,6% din total), adica mai mult de jumătate din cele 66 cuprinse în Planul de Redresare şi Rezilienţă al României sunt îndeplinite! Alte 23 de reforme sunt în curs de îndeplinire, iar restul de 5 reforme sunt programate pentru a fi îndeplinite în a doua jumatate a anului 2025 şi prima jumătate a anului 2026”, a anunțat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
România este în zona fruntașă a clasamentului în privința îndeplinirii obiectivelor PNRR
Datele statistice arată că țara noastră se numără printre cele patru state care au trasmis deja trei cereri de plată, alături de Slovenia, Franța și Cehia, ultima transmițând-o împreună cu cererea numărul doi.
Mai multe cereri din partea statelor membre s-au înregistrat doar în șase cazuri. Patru state membre, respectiv Grecia, Slovacia, Spania și Portugalia, au transmis patru cereri, Croația a transmis cinci, iar Italia, șase.
Și la capitolul absorbție a fondurilor, cu 32,99%, țara noastră este în zona fruntașă a clasamentului. O dovadă este faptul că România este cu numai două procente sub Portugalia, care a transmis către Comisia Europenă doar patru cereri.
PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.
Reforme vitale realizate în mandatul PSD
Dincolo de aspectul numeric, reformele realizate în mandatul PSD sunt de o importanță vitală pentru România. Iar exemplele în acest sens pleacă de la legile justiției şi modificările aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, actele normative care legiferează lupta împotriva corupţiei.
La fel de importante sunt și reforma ANAF, prin digitalizare(SPV, criterii de risc, structuri de control fiscal), îmbunătăţirea mecanismului de programare bugetară, securitatea cibernetică sau cloud-ul guvernamental.
În plan social, cele mai notabile exemple sunt legea pensiilor și cele ale educației, dar și înfiinţarea ghişeelor unice pentru furnizarea de servicii de consiliere în domeniul energiei. De asemenea, reformele au mai vizat transportul sustenabil(decarbonizarea rutieră în conformitate cu principiul „poluatorul plăteşte”) și mobilitatea urbană durabilă (lege şi plan de mobilitate urbană durabilă).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cafteală în fiorduri cu rușii între frații Mungiu

    ”SIE, trezește-te! Rușii sunt în spatele campaniilor antioccidentale sub...

    Vučić: Mâine mă voi întâlni cu cel mai important om din lume

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a vorbit de la Beijing...

    Inflația va face ravagii în Europa de Est. România, cea mai prost plasată

    Guvernatorul băncii centrale a Cehiei, cea mai stabilă econo­mie...

    New York Times: Bibi și-a pierdut influența în criza iraniană

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a pierdut influența în coordonarea...

    Bucureștiul și Max Korzh

    Sîmbătă seara, Bucureștii au găzduit unul dintre cele mai...

    Surpriza de la Noaptea muzeelor

    Mii de vizitatori, predominant tineri, familii cu copii, dar...

    Cine va negocia din UE cu Rusia

    Uniunea Europeană se pregătește pentru discuții la nivel înalt...

    Memorandumul între Statele Unite și Iran include deblocarea a 25 de miliarde de dolari

    Memorandumul de înțelegere finalizat între Statele Unite și Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare