Extinderea programului „Masă sănătoasă” a înjumătățit rata abandonului școlar în județul Hunedoara

Comandat de PSD Hunedoara si executat de Turist 24 Media Communications prin www.flux24.ro, 11240017

Numărul unităților de învățământ în care elevii primesc o masă sănătoasă a crescut de aproape 4 ori în acest an școlar, comparativ cu precedentul, ceea ce a dus la înjumătățirea ratei abandonului școlar. O masa caldă/ pachet alimentar pentru elevi este una dintre măsurile benefice susținute de Guvernul României, care vine, în principal, în sprijinul copiiilor proveniți din medii vulnerabile. 

„Anul acesta, Guvernul condus de prim-ministrul Ion Marcel Ciolacu a decis să extindă Programul național „Masă sănătoasă”, ceea ce înseamnă că numărul unităților școlare din județ care beneficiază de acest program a ajuns la 40, față de 11 în anul școlar 2023-2024. Concret, vorbim despre peste 13.000 de elevi din județ care primesc fie o masă caldă, fie alte produse sănătoase în fiecare zi în care frecventează cursurile”, a declarat inspectorul școlar general Maria Ștefănie, candidat PSD Hunedoara pentru Senat (foto).

În prezent, programul prin care elevii primesc o masă sănătoasă la școală se desfășoară în unități de învățământ din: Aninoasa, Baia de Criș, Băcia, Băița, Bănița, Brad, Brănișca, Bretea Română, Bucureșci, Burjuc, Călan, Certeju de Sus, Crișcior, Deva, Geoagiu, Hațeg, Hunedoara, Ilia, Lelese, Luncoiu de Jos, Lupeni, Mărtinești, Ohaba, Orăștie, Baru, Petroșani, Pricaz, Pui, Râu de Mori, Ribița, Sântămăria-Orlea, Teliucu Inferior, Uricani, Valea Nandrului, Vața de Jos, Vețel, Visca, Vulcan și Zam.

„Extinderea acestui program a avut ca efect imediat reducerea ratei abandonului școlar din județ. Astfel, dacă în anul școlar precedent 0,74% din populația școlară din județ a abandonat cursurile învățământului obligatoriu, în prezent rata abandonului școlar este de 0,38%, adică la aproape jumătate față de anul trecut. În 2019 rata abandonului școlar din județul Hunedoara era de 3,6%, o cifră imensă care situa Hunedoara pe un rușinos loc 5 în clasamentul județelor cu cele mai mari valori în acest domeniu. Cifrele din prezent ne arată progresul substanțial făcut, ca urmare a colaborării dintre Guvern pe de o parte și parlamentari, Inspectoratul Școlar și Consiliul Județean pe de altă parte”, a adăugat Maria Ștefănie.

Programul de guvernare propus de partidul Social-Democrat pentru perioada 2025-2028 prevede acces echitabil la educație pentru toți copiii de vârstă preșcolară și școlară. Programul „Masa sănătoasă” va avea la dispoziție un buget de 560 de milioane de euro, din fonduri europene și bugetul de stat. În plus, PSD vine și cu alte măsuri concrete menite să dezvolte infrastructura educațională, dar și să asigure facilități sporite elevilor și viitorilor studenți. 

Alături de Oameni alegem Calea sigură pentru România!

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Articole relationate

    Categorii populare