spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriEXPLOZIV ÎN DOSARUL REVOLUŢIEI: Iliescu şi grupul său au omorât peste 1000...

EXPLOZIV ÎN DOSARUL REVOLUŢIEI: Iliescu şi grupul său au omorât peste 1000 de oameni în decembrie 1989 pentru succesul Loviturii de Stat

-

Procurorii Secției Parchetelor Militare au dispus în dosarul Revoluției extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracțiunii contra umanității, a anunțat miercuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

- Reclama -

În documentul dat publicităţii aceştia fac dezvăluiri incendiare despre grupul care a organizat lovitura de stat şi de faptul că acesta a ordonat uciderea a peste 1000 de persoane.

- Advertisement -

romanian_revolution_1989_corpsesPe durata revoluției, potrivit datelor oficiale, numărul decedaților și mutilaților prin împușcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al victimelor înregistrate după această dată. Conform evidențelor din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), instituție aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de 3138, iar al celor reținuți se ridica la 760.

1280px-PozeRevolutia1989clujByRazvanRotta12„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal”, informează PÎCCJ.

- Advertisement -

revolutia-1989-cluj-ny-razvan-rottaPotrivit procurorilor, incidentele armate produse într-un număr mare de localități indică faptul că s-a acționat după un plan prestabilit, ce avea drept obiectiv preluarea puterii de către noi lideri și legitimarea acestora.

revolutie2-1989

„Situația premisă a infracțiunii contra umanității referitoare la existența unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localități în care au avut loc incidente armate cu consecințele menționate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existența unui plan după care s-a acționat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forțelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naționale și difuzarea unor ordine, rapoarte și informații false, scoaterea în stradă și înarmarea populației, respectiv crearea aparenței unui ‘război civil’ în care să se confrunte unități înarmate aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne sau aceluiași minister, în scopul preluării puterii și legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste și uneori false, la tăierea legăturilor telefonice și aducerea la conducerea ministerelor de forță a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecința generării unui ‘război’ psihologic și mediatic care a condus la producerea a numeroase victime”, se arată în comunicat.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img