Explozie puternică în Nashville: A fost un act ”deliberat”

O explozie puternică s-a produs vineri în centrul oraşului Nashville din statul american Tennessee, iar poliţia a transmis că pare a fi vorba de un act „deliberat”, relatează AFP şi Reuters.

UPDATE: O rulotă a explodat vineri în centrul oraşului Nashville din statul american Tennessee, iar poliţia a transmis că pare a fi vorba de un act „deliberat”, relatează AFP, Reuters şi DPA.

„Explozia a fost puternică (…) Poliţia locală şi poliţia federală au deschis o amplă anchetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Nashville, Don Aaron.

„Credem că explozia a fost un act intenţionat”, a adăugat el.

Faţadele mai multor clădiri din apropiere au fost distruse de explozie, care aparent a provenit de la un vehicul. O altă maşină pare să fi fost de asemenea distrusă.

Deflagraţia a fost resimţită pe o distanţă de câţiva kilometri.

Cel puţin trei persoane au fost rănite uşor şi transportate la spital, conform pompierilor citaţi de media.

Explozia s-a produs în nordul zonei centrale a oraşului, în apropiere de turnul AT&T, o clădire emblematică din capitala muzicii country şi supranumit ‘Batman Tower’ din cauza formei sale. Întregul cartier a fost înconjurat de forţe de ordine

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare