Explozie la Harkov, în estul Ucrainei, la un marș patriotic: cel puțin trei morți și peste zece răniți

Trei persoane au fost ucise -între care un polițist și un militant proeuropean – și alte peste zece rănite în explozia unei bombe la un marș patriotic la Harkov, oraș din estul Ucrainei, aflat sub controlul Kievului și situat la circa 200 km de zona de conflict între forțele guvernamentale ucrainene și rebelii proruși, relatează AFP și Unian, citând Parchetul regional, transmite Agerpres.
„Potrivit datelor preliminare, trei persoane au murit și peste zece au fost rănite”, a indicat Vita Dubovik, purtătoarea de cuvânt a procurorului general. Un corespondent AFP în teren a văzut două trupuri așezate direct pe pământ, la aproximativ douăzeci de metri unul de altul, acoperite cu drapelul național ucrainean.
„Explozia s-a produs chiar în momentul în care coloana a pornit de la Palatul Sporturilor spre Piața Independenței. Bomba a fost plasată la numai 100 de metri de Palatul Sporturilor”, a afirmat un martor, potrivit căruia la marș participau în jur de 500 de persoane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare