Explozia prețului la carburanți din Orient nu a avut încă loc

Creșterea prețurilor la carburanți din ultimele zile nu reflectă încă pe deplin scumpirea petrolului de pe piețele internaționale, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta”, difuzată la Digi24, expertul explică faptul că motorina ajunge la pompă la câteva săptămâni după achiziție și avertizează că România ar putea vedea în perioada următoare efectele scumpirilor de pe piața globală: „Nu vedem încă motorina scumpă la pompă. Aceasta ar putea apărea peste câteva săptămâni”.

Creșterea prețurilor la pompă imediat după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu ridică întrebări despre modul în care se formează prețul carburanților. Dumitru Chisăliță spune însă că există un decalaj clar între momentul în care petrolul sau motorina sunt cumpărate și momentul în care acestea ajung la consumatori.

„Trebuie să ne uităm un pic pe statistică și să vedem că între 31 decembrie și 28 februarie țițeiul Brent a crescut cu 18,5%. În aceeași perioadă motorina în România a crescut cu 8,5%, din care 3,75% a fost creșterea de acciză de la 1 ianuarie 2026. Dacă extragem această acciză, rămâne o creștere de aproximativ 5%”, a explicat Chisăliță.

Potrivit acestuia, diferența arată că scumpirea petrolului nu s-a transmis încă integral în prețul carburanților. „Am avut o creștere de aproape 19% la țiței și doar 5% la motorină”, a subliniat expertul.

În plus, transportul și aprovizionarea durează, ceea ce înseamnă că efectele schimbărilor din piața petrolului apar cu întârziere.

„Pe motorină, dacă aducem din zona europeană sau din Turcia, avem nevoie de aproximativ 10 zile să ajungă. Dacă vorbim de zona Golfului Persic, discutăm de două săptămâni sau chiar trei. Deci motorina care astăzi costă 83 de dolari, eu ar trebui să o văd peste 10 zile dacă vine din Turcia sau peste trei săptămâni dacă vine din Golful Persic”, a spus el.

Prin urmare, ceea ce se vede acum la pompă nu reflectă încă integral costurile mai mari din piața petrolului. „În aceste două luni au fost achiziționate cantități de motorină și țiței tot mai scumpe”, a explicat Chisăliță.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cea mai devastatoare criză din istoria de 102 ani a Departamentului de Stat

    După optsprezece luni de la începutul celui de-al doilea...

    Companiile americane au pierdut munți de bani din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei

    Companiile americane au pierdut aproximativ 200 de miliarde de...

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Articole relationate

    Categorii populare