spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriExplodează buboiul la Federația de Judo a lui Gușă: Marius Vizer a...

Explodează buboiul la Federația de Judo a lui Gușă: Marius Vizer a demisionat

-

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, a demisionat din funcţia de preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Judo, anunţă, marţi, FRJ pe site-ul său oficial conform Agerpres.

- Reclama -
Consultantul politic Cozmin Gusa, este audiat, marti, 20 iunie 2017, la Palatul Parlamentului, de Comisia de ancheta a alegerilor prezidentiale din 2009. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

„În urma unei scrisori adresate domnului Cozmin Guşă, preşedinte al Federaţiei Române de Judo, domnul Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, îşi anunţă demisia din poziţia de preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Judo. Această decizie urmează a fi avizată de către Comitetul Director al federaţiei în următoarea şedinţă”, se menţionează pe site-ul citat.

- Advertisement -

FRJ nu anunţă motivele demisiei, însă conform scrisorii publicate de site-ul romanialibera.ro, Marius Vizer a renunţat din cauza „managementului eronat sau viciat al Federaţiei Române de Judo din ultimii ani”.

„Datorită seriilor de evenimente legate de managementul eronat sau viciat al Federaţiei Române de Judo din ultimii ani, precum şi ale animozităţilor actuale care duc la scindarea acesteia, cu mare regret îmi anunţ demisia din funcţia de preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Judo”, scrie Marius Vizer în scrisoarea transmisă FRJ.

- Advertisement -

CE SCRIE ROMÂNIA LIBERĂ:

Scandalul începe în vara lui 2017, cu o expertiză contabilă extrajudiciară efectuată la Federația Română de Judo, care scotea la iveală modul în care din conturile instituției s-a scurs în mod ilegal peste jumătate de milion de euro în perioada 2011-2015, sub mandatele președinților Eduard Doandeș și Doru Sapta. Ulterior, la finalul lui 2017, un control ANAF confirma datele inițiale: 550.000 de euro devalizați de la FRJ, după cum a dezvăluit GSP.ro.

Fiscul trasa și termene între 30 și 90 de zile pentru recuperarea banilor, cu indicarea responsabililor pentru recuperarea sumelor: Adunarea Generală FRJ, Comitetul Director și actualul președinte, Cozmin Gușă.

Potrivit GSP, procedurile de recuperare a banilor arată însă ca și cum actuala conducere a FRJ, braț la braț cu MTS și, paradoxal, ANAF, ar lucra mai degrabă în complicitate ca să acopere pungășiile decât să le regleze. Un exemplu este suma de aproape 200.000 de euro care ar trebui returnată către stat, prin ministerul condus acum de Bogdan Matei.

Gușă susține că FRJ ar fi contestat suma la ANAF și încă așteaptă răspunsul: „Nu e vina noastră că nu s-a soluționat într-un an. Așa lucrează statul lui Dragnea”. ANAF, prin Direcția Regională București, refuză să ofere orice detalii pe marginea subiectului, invocând secretul fiscal în decembrie 2018, într-un răspuns oficial trimis GSP, semnat de directorul general Nicolae Cristian.

Un alt exemplu este cel al fostei contabilei Daniela Grozavu, de la care ar trebui recuperați circa 310.000 euro. Gușă pretinde că federația ar fi deschis acțiune judiciară împotriva femeii, dar pe niciunul dintre portalurile instanțelor bucureștene nu apare vreun litigiu FRJ – Grozavu.
„E explicabil, pentru că doamna este cheia tuturor mașinațiunilor. Ea i-ar putea înfunda definitiv pe Sapta și Doandeș, oamenii protejați, de fapt, de supervizorul secret de la Budapesta, președintele federației internaționale, Marius Vizer. El i-a dat și îi dă în continuare binecuvântarea inclusiv lui Gușă”, arată aceleași surse GSP.


Ședință cu scântei

Săptămâna trecută, în complexul olimpic de la Izvorani, a avut loc Adunarea Generală de la Federația Română de Judo. Întâlnirea s-a desfășurat cu ușile închise, fără accesul presei, dar episoade din interiorul sălii reconstituie atmosfera unei ședințe cu scântei, potrivit GSP.

Clienții opoziției au fost președintele Cozmin Gușă și antrenorul lotului olimpic feminin, Florin Bercean, oamenii implicați în ultimele luni fie în scandaluri financiare, fie în mușamalizarea sălbăticiilor practicate la centrul de pregătire de la Cluj.

Orădeanul Alexandru Chirilă este unul dintre veteranii judoului românesc. În ședința AG, l-a atacat frontal pe Cozmin Gușă pentru jongleriile operate în fruntea FRJ: „Ești un nesimțit! Ai băgat mizeria în judo! De mine se spune că sunt un escroc sau despre tine?”. Șeful federației a încercat să-i taie microfonul în două rânduri pentru a-l bloca, dezvăluie GSP.

Un alt martor a povestit: „Bercean a luat cuvântul ultimul, a avut un discurs grobian la adresa câtorva persoane, inclusiv a antrenorului care l-a descoperit și l-a crescut ca sportiv, Lenard Ștefan. L-a numit «om de nimic» pentru că îndrăznise să confirme bădărăniile aplicate la centrul de la Cluj. Și, în avântul vorbirii, l-a luat gura pe dinainte pe marginea bătăilor aplicate fetelor care au relatat suferințele în Gazetă. A zis ceva de genul «Unele sunt adevărate, altele nu»”.

La începutul mandatului său, în 2017, Gușă a anunțat că intenționează să aducă bani spre judo prin fundația „Judo4Romania”. Subiectul l-a iritat însă teribil în ședința AG. Relatează Marian Covlea, fost secretar general FRJ, citat de GSP:

„E o entitate prin care atrage bani în numele judoului românesc și normal ar fi să arate transparență și să prezinte bilanțul financiar de acolo, ca să vedem toți ce a făcut cu sumele rulate. Ne-a anunțat că a strâns doar 12.000 de euro de la prieteni, i-a orientat spre centrul de la Cluj și nu e treaba noastră ce face cu fundația lui personală. Când l-am întrebat dacă e de acord cu un audit, a înghițit în sec!”, a spus Covlea.


Juniorul Gușă, promovat în defavoarea campionului național

Federația Română de Judo a fost acuzată că-l defavorizează pe campionul național la zi pentru a-l promova pe băiatul lui Gușă.

„I-au făcut tot felul de favoritisme lui Gușă junior! Îmi pare rău să spun: am sperat că vom intra în normalitate, dar nu se întâmplă așa! Ne-am bucurat când a venit în fruntea federației, însă treburile nu sunt în regulă nici cu dânsul”, declara Vasile Boldea, antrenorul lui Teodor Băldean, anul trecut pentru GSP.

Teodor Băldean (20 ani) este campion național en-titre seniori și U21 la categoria 81 kg, la care concurează și Andrei Gușă. În finala competiției interne, disputată în martie 2017 la Severin, Băldean l-a învins chiar pe băiatul președintelui FRJ. La fel s-a întâmplat și în finala Balcaniadei 2017.

„N-am înțeles de ce la Mondialul U21 de la Zagreb, din octombrie, l-au trimis pe Gușă, nu pe Băldean. Și s-a mai întâmplat la fel și la alte turnee ori la niște stagii în Japonia, în detrimentul sportivului meu, care are trei clase peste Andrei. Dacă-i trezim pe amândoi la patru dimineața și-i punem pe tatami, Băldean îl bate măr! N-am discutat niciodată cu domnul Gușă pe tema asta, fiindcă nu vine prin țară la naționale, dar mie, ca președinte, mi-ar fi fost rușine să-mi trimit fiul la Mondiale când știu că n-are nicio șansă. Nu m-aș fi pretat la chestia asta, cunoscând că, în țară, la ora competiției există sportivi dovedit mai buni. Nu spun că Gușă e rău, dar nu e primul din România!”, a mai spus antrenorul.

„Andrei își achită din fonduri proprii toate deplasările și cazările la competițiile internaționale. În dreptul meu există zero lei pe statele de plată ale anului 2017. Iar delegațiile pentru diferite competiții le propun antrenorii. Detalii despre Andrei și Băldean vă poate oferi însă vicepreședintele Florin Bercean, care se ocupă de partea sportivă”, spunea Gușă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img