Experimentele periculoase ale lui Bolojan

Atmosferă sumbră în rândul artiştilor Oradiei, care au aflat recent că, în loc să aibă contracte de muncă pe perioadă nedeterminată cu teatrele locale – Regina Maria şi Szigligeti – sau cu Filarmonica, ar urma să fie angajaţi pe perioadă determinată. Vestea le-a fost dată personal actorilor Teatrului Regina Maria şi artiştilor Ansamblului Crişana de către preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, care ar plănui şi o unificare a instituţiilor de cultură din Oradea, lucru despre care unii spun că poate fi un experiment periculos, transmite Bihoreanul. 

Artiştii sunt nemulţumiţi pentru că rămân, practic, fără siguranţa unui job, în timp ce unii dintre ei s-au relocat la Oradea din alte părţi ale ţării şi, în unele cazuri, şi-au întemeiat aici familii. Mai mult, ei se tem că, în cazul în care toţi vor avea contracte pe perioadă determinată, trupa ar putea avea de suferit din cauza mofturilor unui manager sau altul, care ar putea alege să întrerupă colaborări în urma unor evaluări anuale subiective. „Îţi trebuie doar ca unul să nu te suporte şi ţi-a distrus o carieră. Noi nu avem alt angajator în oraş…”, spune o actriţă.

O altă idee pe care Ilie Bolojan le-ar fi spus-o actorilor este aceea că îşi doreşte reorganizarea la scară largă a instituţiilor de cultură din Oradea. Propunerea, nici această una definitivă, prevede o viitoare unire – forma juridică exactă nu se cunoaşte încă – a Teatrului Regina Maria cu Teatrul Szigligeti (după ce în 2010 trupa românească de teatru şi cea maghiară au fost separate în două instituţii diferite), precum şi – surpriză – cu Filarmonica de Stat, chit că aceasta are un cu totul alt specific, mai spune sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare