EXCLUSIV/ VIZITA LUI IOHANNIS LA VATICAN: COMUNICATUL ADMINISTRAȚIEI PREZIDENȚIALE SPUNE ALTCEVA DECÂT CEL AL VATICANULUI

Administrația Prezidențială de la București și Sala de Presă a Sfântului Scaun au transmis comunicate vineri după vizita președintelui Iohannis la Vatican și întâlnirea cu Papa Francisc. 

Există o deosebire majoră între cele două comunicate de presă. În comunicatul transmis de Administrația Prezidențială se spune că:

Președintele României i-a adresat Sanctității Sale invitația de a vizita România. Invitația a fost acceptată cu plăcere, data vizitei urmând a fi convenită ulterior pe canale diplomatice.

În comunicatul Vaticanului nu se vorbește nimic despre o eventuală vizită în România.

De altfel, FLUX 24 a scris vineri despre acest subiect care îl poate pune într-o lumină nefavorabilă pe Papă: Patriarhul Daniel, capcană pentru Papă prin intermediul lui Iohannis

De asemenea în comunicatul Administrației Prezidențiale se vorbește despre:

În cursul acestor întâlniri deosebit de cordiale, care au avut loc în ziua aniversării a exact 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, au fost discutate relaţiile dintre România şi Sfântul Scaun. De ambele părți a fost exprimată satisfacția deosebită cu privire la caracterul excelent în care s-au dezvoltat aceste relații în ultimii 25 de ani. S-a reafirmat, totodată, interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului și a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertăţii religioase, dialogul interreligios şi combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, şi un schimb de opinii pe teme internaţionale de actualitate.

În comunicatul Vaticanului lucrurile sunt mult nuanțate, vorbindu-se de comunitățile locale catolice, referirea pe care o folosește Sfântul Scaun atunci când aceste comunități au probleme cu autoritățile, în cazul României fiind vorba de restituirea bunurilor confiscate de regimul comunist:

În cadrul colocviilor cordiale, prilejuite de cea de a XXV-a aniversare de la restabilirea relaţiilor diplomatice între Sfântul Scaun şi România, care s-au reluat pe 15 mai 1990, s-a vorbit despre raporturile bilaterale, caracterizate de o colaborare rodnică, precum şi de relaţiile dintre autorităţile statale şi comunităţile catolice locale, şi de buna convieţuire dintre minorităţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump ii cere lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile rusești

    Autoritățile americane au cerut Kievului să nu atace instalațiile...

    Simion de Fritz: Fost vicepreședinte AUR s-a dus la USR și a devenit șef de organizație

    Fostul vicepreședinte AUR Caras Severin Silvius Cornean s-a înscris...

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Articole relationate

    Categorii populare