Home Dezvaluiri EXCLUSIV/ Un fost ofițer SRI, ACUZAȚII GRAVE: Acționează în afara legii

EXCLUSIV/ Un fost ofițer SRI, ACUZAȚII GRAVE: Acționează în afara legii

0

Un fost ofițer SRI, Adrian Radu, a făcut în exclusivitate o declarație pentru FLUX 24 în care acuză că SRI a acționat și actionează în afara legii.

DECLARAȚIA LUI ADRIAN RADU:

SRI a făcut presiuni asupra Curţii Constituţionale, conform declaraţiilor membrilor acesteia, aspect peste care s-a trecut prea uşor, poate şi datorită acoperiţilor din presă. Să ne reamintim şi faptul că, după declararea legii ca neconstituţională, în mod întâmplător, unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale care s-a opus vehement acestei legi a fost practic scos din joc prin metode specifice şi, nu lipsit de importanţă, fostul Director al SRI şi-a prezentat demisia la scurt timp.
Ca un fost “membru” al sistemului şi fiind un bun cunoscător al metodelor şi mijloacelor practicate de SRI am ştiut ca, prin manipulare şi dezinformare atenţia de la ‘’premiera’’ trimiterii de către Administraţia Prezidenţială a proiectului de lege” Big Brother’’ a fost deturnat prin scandaluri create artificial, metoda “iubita” de Florian Coldea.

A doua zi (dupa trimiterea, in premiera a proiectului sus mentionat de catre Iohannis), joi, circuitul acţiunii de dezinformare şi manipulare s-a închis. Astfel, spre surprinderea unor analişti de marcă (Ion Cristoiu), dar nu şi spre surprinderea mea, Dumitru Dumbravă, Directorul Direcției Juridice a SRI, a acordat un interviu site-ului juridice.ro, site necunoscut marelui public până acum, interviu preluat cu o rapiditate suspectă, probabil la comanda dată acoperiţilor.
Maestrul Ion Cristoiu, în intervenţia telefonică de joi (in aceeasi zi) realizată la emisiunea ‘’ Ultimul Cuvânt a interpretat foarte bine acest interviu dat de Dumitru Dumbravă, în sensul că a considerat că SRI, în fapt transmite un mesaj. Maestrul Ion Cristoiu a greşit doar în interpretarea cui SRI, de fapt generalul Coldea a transmis acest mesaj. Acest mesaj nu a fost transmis doamnei Kovesi, ci judecătorilor Curţii Constituţionale. A fost de fapt o atenţionare de tip mafiot dată pe faţă. Atenţie că noi monitorizăm toată justiţia din România, nu ne mulţumim doar cu trimiterea sesizărilor la parchete, ci până la o hotărâre finală într-un dosar. Cum în foarte multe dosare penale se ridică problema neconstituţionalităţii unor măsuri care ajung la Curtea Constituţională, mesajul a fost clar: vă monitorizăm şi pe voi, vedeţi de fapt să nu mai greşiţi să spuneţi că noua lege” Big Brother’’ este neconstituţională. Asta a fost de fapt mesajul.
De ce a ţinut cu orice preţ SRI să se adopte această lege este foarte uşor de ghicit pentru cunoscători. Ce este mai grav este faptul că SRI a încalcat legea flagrant şi, mai mult, toate mandatele obţinute de SRI în cazurile de corupţie şi evaziune fiscala au fost obţinute ilegal şi sunt nule de drept. Solicitările SRI pentru mandatele de ascultare se fac în baza Legii 51/1991 şi date în baza acestei solicitări. Dar, spre surprinderea multor judecători, chiar de la Curtea Constituţională, aceste mandate au fost obţinute în mod ilegal (deoarece în legea respectivă nu sunt introduse corupţia şi evaziunea fiscală).
Asist cu groază, cum anumite grupări, profitând de aşa zisele ameninţări ce vizează siguranţa naţională sau securitatea cetăţeanului (interpretate, după interes şi nu conform Legii 51/1991, ce defineşte clar ce înseamnă siguranţă naţională), precum terorismul sau evaziunea fiscală, încalcă nonşalant regulile democraţiei şi ale statului de drept, solicitând, chiar şi oficial (prin CSAT), extinderea “competenţelor” obţinând dreptul (dar nu bază legală) de a încălca regulile democraţiei, sub masca bunei credinţe. Şi, în numele unei “cruciade” demagogice împotriva corupţiei, s-a ajuns la substituirea instituţiile abilitate prin lege, adică la un atac frontal lansat asupra democraţiei şi statului de drept.
Dacă aparent şi formal, cererile par îndreptăţite, uitându-mă prin “gaură” cortinei, în spatele acesteia, lucrurile stau cu totul altfel.
Făcând abstracţie de modul cum mafia financiară, manipulând instituţii precum SRI, Guvern, Parlament, a reuşit neutralizarea Gărzii Financiare (înlocuind-o, doar formal şi demagogic, cu un alt organism mai eficient) şi a ajuns să controleze întreg sistemul şi toate instituţiile publice, nimeni n-a sesizat că, “îmbătată” de succes, mafia a trecut la un nivel superior, atacând “centrul de comandă” al statului de drept, Ministerul Public. Cazul comisarului Berbeceanu, în care DIICOT îl acuză pe Berbeceanu de “trădarea” intereselor instituţiei, iar DNA acuză procurorii DIICOT de abuz, a fost un semnal de alarmă în acest sens. Niciodată în istoria postdecembristă a României, un asemenea caz nu a avut o astfel de abordare, punând faţă în faţă, public, două instituţii ale statului, mai precis două direcţii ale Parchetului General (PICCJ). Deşi public s-a dezminţit, e clar că între DIICOT şi DNA exista un “război” rece, al cărui cauză – chiar dacă nu este acceptată oficial –  a fost şi continuă să fie generată de grupările de tip mafiot ce controlează aceste instituţii, formal independente, dar mai ales de intruziunea SRI în activitatea celor două instituţii, la comanda unor interese politice, străine de interesul naţional.
După cazul Berbeceanu am început să fiu mai atent şi mai circumspect în a privi fenomenul, iar adevărul privind existenţa unui război rece între DNA şi DIICOT a început să iasă la iveală, chiar şi oficial, prin comunicatele de presă. Cele de la DNA conţineau, aproape în totalitate, menţiunea “cu sprijinul SRI”, în schimb cele de la DIICOT nu includeau această menţiune. Dacă la început acest “amănunt” părea nesemnificativ, ulterior s-a dovedit că, în fapt, contrar legilor în baza cărora funcţionează (Legea 51/1991 şi 14/1992) şi a atribuţiilor principale, SRI s-a “reorientat”, cu “grosul” armatei şi logisticii, către DNĂ, abandonând exact structura cu care, prin lege, era obligată să coopereze, adică DIICOT. Potrivit Legii 14 din 1992, art. 2, “Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României”, iar la art. 3 din Legea nr. 51 din 1991 sunt enumerate clar faptele ce constituie „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, fapte care nu intră în competenţă DNĂ, aşa cum sunt prevăzute la art. 3, alin. (1) din OUG 43 din 2002. Lecturând Legea 508 din 2004, ce reglementează activitatea DIICOT, constatăm că cercetarea faptelor care constituie „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, intră, exclusiv, în competenţă acestei instituţii. Astfel la art. 12, alin. (1), lit. a), subpct. (ÎI) se precizează că, sunt în competenţă DIICOT: „infracţiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranţă naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare” şi, potrivit subpct. (V) din acelaşi articol: „infracţiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare”, adică cele aflate în competenţă SRI. În acest caz nu este fireasaca întrebarea: De ce nu mai lucrează SRI cu DIICOT?
Dacă ţinem seama, de declaraţiile şefei DNĂ, că instituţia are în lucru aproximativ 5100 dosare, iar 15%, tot conform declaraţiilor şefei DNĂ, sunt instrumentate în urma informaţiilor furnizate de SRI, rezultă că SRI a furnizat informaţii DNA pentru un număr de aproximativ 765 cauze. În replică, în faţa instanţei, fostă şefa a DIICOT, declară că SRI, deşi are în atribuţii culegerea de informaţii, cu prioritate, în domeniul siguranţei naţionale, fapte ce intră, exclusiv, în competenţă DIICOT ca cercetare, într-un an de zile (2014) DIICOT a primit de la SRI doar 10 (zece) sesizări, în timp ce DNA peste 765 (nu s-a precizat perioada). Astfel, potrivit declaraţiei fostei şefe a DIICOT “O perioadă lucrurile au stat în regulă, însă ulterior, am observat o răcire a relaţiilor dintre DIICOT şi SRI, deoarece sub aspectul numărului de sesizări primare pe care DIICOT le-a primit, acesta era aproape inexistent. În anul 2014 am primit max. 10 sesizări, toate neserioase, în timp ce uitându-mă la DNA am observat că aproape activitatea era SRI” există multe semne de întrebare vis-a-vis de relaţia dintre cele două instituţii.
De ce SRI s-a mutat la DNA, când, prin lege, trebuia să furnizeze informaţiile la DIICOT şi de ce şi-a schimbat “obiectul de activitate”, trecând de la atribuţiile legale vizând „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51 din 1991, la atribuţiile aflate în portofoliul DNĂ, este o temă care ar trebui să facă obiectul controlului exercitat de Parlamentul României asupra SRI şi un obiect de studiu pentru societatea civilă. Pentru că nu este normal că să-ţi extinzi atribuţiile, contrar celor legale, nici în domeniul corupţiei (în care SRI nu este abilitat – chiar dacă aceste competenţe au fost extinse printr-o Hotărâre CSAT dar care nu ţine loc de lege), nici în domeniul finanţelor publice (în care SRI controlează DGAF, având peste 140 de ofiţeri detaşaţi şi “acoperiţi” şi în care urmăresc şi preluarea întregii activităţi de control fiscal, pentru a controla toate finanţele României), nici în domeniul justiţiei (unde, prin “acoperiţi” sau “surse” au creat un sistem de “execuţii” încălcându-se dreptul la apărare, la egalitate în faţa legii şi obiectivitate), nici în mass-media, manipulând cetăţeanul prin diversiunile rezultate din “împrăştierea” informaţiilor furnizate “acoperiţilor”. Chiar dacă activitatea a fost “fructoasă” şi “eficientă”, soldată cu arestarea multor corupţi, nu poţi scuza metodă, adică încălcarea statului de drept, prin efectele produse, pentru că acestea au fost produse prin încălcarea legii şi, în special, scele privind separaţia puterilor în stat.
Nu ştiu cât din ceea ce spun Udrea, Bica şi alţi demnitari, foşti miniştrii sau parlamentari, care acuză faptul că au fost “lucraţi” nu de justiţie, ci de SRI, ca “poliţie politică”, este adevărat şi cât sunt de vinovaţi pentru faptele de care sunt acuzaţi. Conform legilor şi Constituţiei, numai justiţia poate stabili şi hotărî, prin organele abilitate: cele de cercetare penală şi instanţele de judecată. Pe principiul însă că “nu iese fum fără foc”, dacă luăm în calcul “migraţia” incorectă a SRI de la DIICOT la DNĂ, cu tot cu “arme şi tehnica din dotare” şi faptul că şi-au abandonat “obiectul de activitate”, transferându-se, în baza interpretării noţiunii de “siguranţă naţională”, ca fiind tot ce mişcă şi se întâmplă în România, mega – tele justiţia la care asistăm, bazată, aproape exclusiv, pe interceptările telefonice şi ambientale, efectuate şi furnizate de SRI, menite să “fezandeze” clientul, să manipuleze cetăţeanul (convingându-l de oportunitatea metamorfozării individului în “duşman al poporului”) şi să prestabilească sentinţele pronunţate de “acoperiţii” executanţi, ar trebui să devină o temă pentru toţi cei care au pretenţia că ştiu să citească şi mai şi percep ceea ce citesc, dar mai ales pentru Comisia din Parlament ce se ocupă de activitatea SRI.
Faptul că pe site-ul SRI, pe lângă atribuţiile legale, mai apare şi “securitate economică”, iar peste 50% din activitate este angrenată în acest domeniu, în condiţiile în care Legea siguranţei naţionale nu prevede astfel de atribuţii în “portofoliul” SRI, este o dovadă că ceva “pute” cu adevărat în statul de drept şi democraţia din România. Până când societatea civilă şi Parlamentul nu se vor întreba şi nu vor cere explicaţii privind legalitatea “detaşării” oficiale a ofiţerilor SRI la ANAF, respectiv DGAF şi de ce SRI lucrează “cot la cot” cu DNĂ, într-un domeniu care nu este în competenţa lor – nelimitându-se doar la furnizarea de informaţii, cum se crede, ci procedând şi la intoxicarea cetăţeanului şi manipularea justiţiei, “şuntând” DIICOT, cu care sunt obligaţi să coopereze – mega-circul la care asistăm în prezent, în care “bocancii cazoni pe grumaz” şi “şuturile în gură cu bombeul” devin instrumente tot mai uzitate, nu va conteni. Asta pentru că în timp ce marea majoritate a ofiţerilor sunt de bună credinţă şi integrii moral, câţiva şefi, avizi de putere şi dornici să pună stăpânire pe România, cu riscul îndepărtării definitive de democraţie şi de Europa, au târât instituţia într-un război mioritic, înregimentând-o forţat în politică şi în luptele pentru putere. Finalul acestei mega tragicomedii, ce oferă suficient circ pentru a ascunde şi a transfera în derizoriu adevăratele probleme ale ţării – precum evaziunea fiscală, de miliarde de euro anual, făcută de firmele arabe, ce alimentează conturile organizaţiilor extremiste (domeniu care ar trebui să reprezinte preocuparea de bază a SRI, pentru că face parte din obiectul principal de activitate) şi care depăşeşte cu mult prejudiciile însumate din toate cazurile de mare corupţie depistate din România – va arată că, încă o dată, diversiunea este instrumentul de bază al manipulării şi armă care îngroapă democraţia şi statul de drept şi că justiţia este încă sub “bocanc cazon”…’’

Ad

Exit mobile version