spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
3.2 C
București

EXCLUSIV/ Înalta Curte acuză DNA de fals, incompetență și ascunderea faptelor de corupție în dosarul ANRP 1

Înalta Curte de Justiție a desființat dosarul ANRP 1 în încheierea din iunie 2018 conform documentului obținut în exclusivitate de FLUX 24. ÎCCJ nu acuză numai subțirimea dosarului, dar și că DNA a ascuns acte de corupție.

Astfel ÎCCJ a constatat că legile invocate de DNA în acuzarea membrilor ANRP nu există în realitate, cî că acestea pur și simplu au fost inventate. ,

Înalta Curte reține că membrii Comisiei participau la lucrările sedinței Comisiei Centrale în calitate de reprezentanți ai instituțiilor statului și nu de specialiști în domeniul evaluărilor, se notează în încheierea ÎCCJ.

În acest sens, Înalta Curte precizează că analiza despăgubirilor de către membrii Comisiei nu este prevăzută de lege și dacă aceasta prevedere ar fi fost cuprinsă în lege ar fi impus în cadrul legii includerea de exigențe similare cu cele pentru evaluatori. ÎCCJ punctează că astfel membrii Comisiei nu aveau nici o competență privind evaluarea.

Înalta Curte acuză DNA de fals în privința acuzației că membrii Comisiei și-ar fi votat la începutul fiecărei sedințe propriile indemnizații: ”Este de neconceput o asemenea atitudine a acuzării de deturnare vădită a realității.”

”Este greu de imaginat în vreun sistem de drept existența unei reglementări prin care legiutorul să acorde unei persoane neinițiate într-un domeniu prerogativa de verificare a unei lucrări întocmite de un specialist, iar ulterior să fie angajată răspunderea sa de orice fel, inclusiv cea penală, pentru modul în care și-a îndeplinit această obligație”, mai susține Înalta Curte.

Mai mult, Înalta Curte acuză DNA că ar fi acoperit fapte de corupție.

” Înalta Curte apreciază că se impune semnalarea grabei total nejustificată a Parchetului de soluționare rapidă a dosarului într-o lună de zile, prin trimiterea în judecată a tuturor membrilor Comisiei Centrale, fără stabilirea circumstanțelor în care s-au petrecut faptele deși (…) Gheorghe Stelian și Diacomatu Sergiu au adus la cunostință fapte de corupție, de cumpărare și trafic de influență, de dare și luare de mită”, acuză Înalta Curte.

Totodată se mai afirmă: ”Înalta Curte nu poate să nu constate că disjunjerile repetate într-un dosar care deschidea în mod evident multiple direcții de anchetă ce ar fi condus la devoalarea întregului mecanism infracțional nu au permis stabiliarea tututor circumstanțelor de fapt, cu posibile consecințe și asupra soluției pronunțate în cauză”.

Înalta Curte mai acuză că, în acest dosar, DNA nu a studiat legea și a refuzat să facă o expertiză de evaluare.

În context, ÎCCJ notează că evaluările de despăgubiri ale ANRP s-au făcut ”cu 2 metode prevăzute de standardele internaționale de evaluare și corespund legii”.

Mai mult, mai spune Înalta Curte, specialiștii din DNA care au făcut raportul de constatare au ”numeroase carențe”.

Cât privește urmărirea penală în acest dosar, ÎCCJ notează că ”aceasta nu s-a desfășurat cu rigoare”. și că ”Înalta Curte nu poate să nu remarce incosecvența și lipsa oricărei logici a rechizitoriului cu privire la modul în care trebuia evaluat terenul”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare