spot_img
6.6 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăDezvaluiriEXCLUSIV/ Duda și Margareta trecuți pe lista neagră de Regina Elisabeta

EXCLUSIV/ Duda și Margareta trecuți pe lista neagră de Regina Elisabeta

-

Principesa Margareta și soțul său, Radu Duda, nu au participat la ceremoniile de aniversare a 70 de ani de căsătorie, Nunta de Platină, a Reginei Elisabeta a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh.

- Reclama -

Este al doilea incident public între cele două familii regale după cea britanică a refuzat participarea la funeraliile Reginei Ana.

- Advertisement -

 

- Advertisement -

O recepție fastuoasă a fost dată la Castelul Windsor de cuplul regal britanic pentru apropiați, dar Margareta și Duda nu au participat.

În timpul ceremoniilor britanice, Margareta și Duda nu se mai aflau în Elveția la căpătâiul Regelui Mihai, ci lansau cărți la București ceea ce indică că o absență cauzată de boala Suveranului nu stă în picioare.

Pe surse s-a vorbit în ultimul timp de o răceală din ce în ce mai accentuată a Reginei Elisabeta față de rudele sale din România.

De altfel, Regina Elisabeta și membrii Familiei sale au absentat de la funeraliile Reginei Ana.

În schimb, la Windsor, au fost prezenți Prințul Alexander și Principesa Katherine ai Serbiei, conform unui anunț oficial.

Cununia religioasă a Reginei Elisabeta a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh  a avut loc 20 noiembrie 1947, la Catedrala Westminster din Londra. Două mii de persoane au fost invitate la nuntă, iar printre cei prezenţi s-au aflat Regele Mihai şi mama lui, Regina Elena.

Familia regală română a fost prezentă la sărbătorirea nunţii de argint a suveranilor britanici, în anul 1972, la cea a nunţii de aur, în anul 1997, precum şi la cea a nunţii de diamant, în anul 2007, dar acum a absentat. 

La nunta de diamant a Reginei Elisabeta, Regele Mihai a fost unul din oaspeții de seamă. 

În 18 mai 2012, Majestatea Sa Regele Mihai a reprezentat România și Familia Regală la ceremoniile oficiale ale Jubileului celor 60 de ani de domnie ai Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Interesant este că, în 2012, Radu Duda nu a fost invitat alături de Regele Mihai la ceremoniile de la Windsor, ci a participat la unele de rangul trei în Londra.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img