INVESTIGAȚIE COMUNĂ FLUX 24 ȘI INCISIV DE PRAHOVA
”Asociația 21 Decembrie 1989” a efectuat o sesizare înaintată către Consiliul Superior al Magistraturii, conform art.97 din Legea 303/2004 privind săvârșirea de către următorii procurori militari: gen mr. Vasilache Ion, col. Codruț Mihalache și col Claudiu Culea, toți cadrul Secției Parchetelor Militare, a abaterii disciplinare prevăzut și pedepsit de art.99, lit.t și art.99’, solicitând sancționarea conform art.100, lit.e din legea 303/2004.
Consiliul Superior al Magistraturii a respins sesizarea incercand sa-i „albeaasca” pe procurorii sus mentionati.
”Asociația 21 Decembrie 1989” a contestat decizia si Curtea de Apel Bucuresti a emis, la data de 17.05.2017,Hotarârea 1783/2017 /17.05.2017 in dosarul nr 6233/2/2016 – “Admite actiunea. Anuleaza rezolutia din 11.08.2016 emisa de parata Inspectia Judiciara in dosarul nr.3738/IJ/839/DIP/2016. Obliga parata Inspectia Judiciara sa emita o rezolutie prin care sa dispuna inceperea cercetarii disciplinare prealabile si sa efectueze aceasta cercetare in dosarul de mai sus, in privinta paratilor-magistrati Iulian Dinu, Marian Tudor, Codrut Mihalache si Claudiu Culea. Cu recurs, in 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune, sub sanctiunea nulitatii la Curtea de Apel Bucuresti-sectia a VIII-a. Pronuntata in sedinta publica, azi, 17.05.2017”.
Motivele pentru care ”Asociația 21 Decembrie 1989” a formulat prezenta sesizare constau în aceea că la data de 14.10.2015 patru procurori militari (din cei cinci nominalizați) au dispus clasarea cauzei în dosarul nr.11/P/2014 al S.P.M., soluție ce a fost dată cu încălcarea vădită și esențială a legii substanțiale penale și procedurale penale, aceștia urmarind și acceptând vătămarea tuturor persoanelor care au calitatea de părți civile sau vătămate în cauză.
Este evident pentru noi că dispunerea unei astfel de soluții a fost posibilă numai ca urmare a exercitării cu rea credință a funcției de procuror militar, urmând să detaliem opinia noastră.
Aceeași abatere disciplinară a săvârșit-o și procurorul militar șef al S.P.M. gen. mr. magistrat Vasilache Ion, atunci când, în calitate de șef de secție, a respins câteva sute de plângeri ale părților vătămate și civile, plângeri formulate împotriva ordonanței de clasare, contribuind astfel, cu bună știință, la vătămarea persoanelor respective.
Principalele argumente ce fundamentează opinia exprimată mai sus, sunt urmatoarele :
1. Argumente ce țin de inegalitatea de tratament juridic dată faptelor și persoanelor ce le-au comis după 22 decembrie 1989 în raport cu cele comise în perioada 16 decembrie – 21 decembrie 1989.
Astfel, din conținutul întregii ordonanțe de clasare emisă de procurorii militari la data de 14.10.2015 în dosarul S.P.M. nr.11/P/2014 se poate constata că toate faptele penale ce au avut drept urmări moartea unor persoane, vătămarea prin împușcare a altor persoane, lipsirea de libertate a altora, distrugerea unor bunuri, și care au fost săvârșite până la data de 21.12.1989 (sub regimul ”Ceaușescu”), au fost analizate din dubla perspectivă a încadrării juridice, respectiv, că pentru săvârșirea acestora au fost cercetați atât autorii direcți ai faptelor respective (cercetarea făcându-se pe fiecare caz în parte), în cauză fiind însă identificate, la nivel înalt de decizie în statul român (politico-militară), persoane ce îndeplineau funcții de conducere și comandă, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuniimprescriptibile, incriminate de Titlul X din vechiul Cod Penal (infracțiuni contra păcii și omenirii – printre care se afla și infracțiunea de “Genocid”).
În această variantă expusă mai sus, procurorii militari au efectuat cercetări mai întâi față de autorii direcți ai infracțiunilor de: omor, tentative la infracțiunea de omor, lipsire de libertate, distrugere, neglijență în serviciu, ș.a, față de care au dispus soluții atât de trimitere cât și de netrimitere în judecată.
Atât din dosarele instrumentate de procurorii militari, pentru săvârșirea acestor infracțiuni de drept comun, dar și din alte surse, anchetatorii au constatat că săvârșirea acestor fapte de drept comun, în perioada 16-21.12.1989, s-a datorat nu numai voinței autorilor direcți, cât mai ales faptului că aceștia făceau parte din sisteme militare sau militarizate ale statului român, și într-o formă sau alta, au primit ordine de la factorii de conducere politico-militară ai statului, să execute foc asupra populației civile nevinovate.
În acest context, procurorii militari ai aceleiași instituții (Secția Parchetelor Militare) au apreciat că pentru toate consecințele specifice infracțiunilor de drept comun săvârșite în cadrul Evenimentelor din perioada 16-21.12.1989 (aceste consecințe fiind moartea prin împușcare a mai multor sute de persoane nevinovate, tentative de ucidere prin împușcare a câtorva mii de persoane la fel de nevinovate, lipsire de libertate și distrugeri de bunuri), trebuie să răspundă nu numai autorii direcți ai faptelor ci și liderii politico-militari care au coordonat la nivel național, această activitate sistematică de tip criminal, îndreptată împotriva populației civile inocente.
Procurorii militari au apreciat la vremea respectivă căacești lideri nu trebuie să răspundă pentru infracțiuni de drept comun, ci pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, mai precis pentru diferite forme de participație ale infracțiunii de genocid.
Rezultatul acestui tip de abordare judiciară a evenimentelor din perioada 16-21.12.1989 a fost acela că pentru fiecare persoană ucisă prin împușcare sau numai rănită în acest mod s-au efectuat cercetări față de autorii direcți (materiali) ai faptelor și aceștia au fost sau nu trimiși în judecată pentru diferitele forme de infracțiuni de omor sau tentativă la infracțiunea respectivă.
În același timp însă, acolo unde s-a constatat că la nivel regional sau național anumiți lideri politici sau militari au dat ordine diferitelor categorii de forțe să deschidă foc împotriva populației inocente și aceste ordine ilegale au fost puse în aplicare, împotriva acestor lideri s-au “deschis” dosare penale pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, în special pentru infracțiunea de genocid.
Că este așa, ne-o confirmă chiar procurorii ce au emis Ordonanța de clasare nr.11/P/2014 la data de 14.10.2015, care, în titlul II, denumit: “cercetări efectuate în legătură cu evenimentele din decembrie 1989” (fil.5-23 din ordonanță) fac și un “istoric” (este adevărat, cam incomplet) al cauzelor penale instrumentate ca urmare a evenimentelor respective, din care extragem următoarele idei:
– procurorii militari au instrumentat un număr total de 4544 dosare penale;
– aceste dosare au fost instrumentate de șase unități de parchet militar;
– în 1882 de dosare s-a dispus N.U.P. ca urmare a erorii de fapt, temei prevăzut de art.10, lit.e din vechiul Cod de Procedura Penală.
Semnalăm că astfel de soluții s-au pronunțat numai atunci când militarii trăgători au invocat în apărare că au deschis foc, apreciind că nimicesc “teroriștii” despre care noua conducere politică (F.S.N.) făcea mult “caz” pe posturile TVR și care au avut drept consecință directă uciderea câtorva sute și rănirea câtorva mii de persoane inocente.
Poate că unii trăgători au fost nevinovați penal, însă cei care au creat și întreținut “mitul” existenței teroriștilor îmbrăcați în negru, ș.a.m.d. (de pe postul TVR ș.a.), și s-au autoproclamat la acel moment, lideri politici și militari (ulterior ei fiind chiar “instalați” ca lideri), când au cerut și ordonat forțelor armate să-i împuște pe “teroriști” (care în realitate nu existau) și când în fapt ca urmare au fost împușcate numai persoane nevinovate (civili și militari) n-au săvârșit aceștia oare infracțiuni dintre cele prevăzute în capitolul contra păcii și omenirii din vechiul Cod Penal?
Când aplicăm diferite raționamente de tip judiciar ar trebui să reflectăm și asupra semnificației principale a celor 1882 dosare clasate pe baza invocării unor așa zise “erori de fapt”, și anume aceea că în realitate, în spatele acestor dosare, zac sau și putrezesc la propriu 1882 de cetățeni nevinovați, care au fost uciși sau numai răniți prin împușcare pentru simplu motiv că ar fi purtat haina de culoare închisă, fiind astfel confundați cu “teroriști” care n-au existat de fapt, ei fiind numai creați de noua putere politică pentru a-și asigura astfel măcar un “dram” de legitimitate.
– în 112 dosare s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 275 persoane (militari și civili);
– pentru perioada 16-21.12.1989, au fost trimise în judecată, pentru săvârșirea în diferite forme de participație penală, a infracțiunii de genocid, un număr de 47 lideri politici sau militari (la nivel regional sau național), emițându-se un număr de șase rechizitorii;
– pentru perioada 22-31.12.1989 (și nici ulterior) – când s-au înregistrat câteva sute de persoane împușcate mortal și câteva mii numai rănite – nu a mai fost trimisă în judecată nici o persoană pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, deși liderii politici și militari au coordonat “la vedere” activitatea de suprimare a vieții, sau de încercare a suprimării, pentru sutele și miile de morți și răniți, toți persoane inocente.
Este de neînțeles de ce aceeași activitate infracțională, desfășurată în aceleași condiții și cu aceleași tipuri de consecințe specific dreptului penal (morți, răniți ș.a.) a putut fi încadrată pentru perioada 16-21.12.1989 la infracțiunea de genocid și, brusc, din 22.12.1989 (când s-a instalat “Regimul Iliescu”) ea își pierde orice semnificație pentru procurorii militari.
Este evident, din cele expuse , că procurorii militari ce au dispus clasarea în prezenta, au creat (cu voie sau fără de voie ) o confuzie majoră care afectează fondul cauzei .
Astfel, în ciuda tuturor evidențelor, ei nu vor să accepte că în prezenta cauză s-au săvârșit și infracțiuni din cele prevăzute în titlul XII al Noului Cod Penal care au caracter imprescriptibil și pentru care trebuiesc efectuate cercetări complete, inclusiv asupra liderilor politici și militari aflați atunci în funcție.
Încadrarea tuturor faptelor din prezenta cauză, exclusiv ca infracțiuni de drept comun ne poate conduce la concluzia (total greșită ,de altfel) că pentru acestea ar fi intervenit prescripția care presupune dispunerea în cauză a unei măsuri de clasare a cauzei,măsură de altfel dispusă de procurori în cele 23 de puncte ale dispozitivului ordonanței, toate fiind însă netemeinice și nelegale.
Argumentația procurorilor militari în baza căreia aceștia au considerat că uciderea a peste 1400 de persoane inocente și rănirea prin împușcare a altor câteva mii de persoane nevinovate n-ar constitui o infracțiune contra umanității este atât de surprinzătoare încât pare a sfida absurdul logicii judiciare, motiv pentru care se impune a fi redată textual: “….în contextul evenimentelor din decembrie 1989 atât la Timișoara, București, cât și în celelalte localități din țară nu au fost împușcați toți manifestanții, ceea ce învederează o intenție de intimidare a demonstranților, situație în care nu se poate considera că s-a urmărit distrugerea în întregime sau în parte a unei colectivități sau grup național, etnic, rasial sau religios”.
Deci practic, în prezenta cauză penală, procurorii militari susțin că nu este suficient numărul de victime produs în cauză, care este de ordinul miilor de persoane (morți sau răniți), pentru a putea încadra fapta ca infracțiune contra umanității, sub motivul că marea masă de participanți la proteste au scăpat nevătămați.
Această opinie este contrazisă de modul de gândire al altor procurori militari sau civili, toți din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, de dată recentă, au pus sub inculpare pentru infracțiuni contra umanității, foști lideri politici sau militari în cauze în care numărul victimelor ucise sau vătămate a fost infinit mai mic, decât în cauza de față, exemplificăm astfel:
– dosarul penal privind moartea dizidentului Gheorghe Ursu, în care tot procurorii militari din cadrul Secției Parchetelor Militare au cerut și obținut aprobarea Președintelui României, în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiuni împotriva umanității, față de fostul ministru de interne Gheorghe Homoștean. Autorii direcți (materiali) ai uciderii dizidentului au fost deja condamnați pentru fapta de ucidere, ca infracțiune de drept comun (omor).
Iată deci că procurorii militari din aceeași unitate cu cei care au dispus clasarea în prezenta cauză, într-un caz cu o singură victimă, trimit în judecată autorii direcți, pentru infracțiunea de omor, punind în același timp sub învinuire pe liderul politic și militar pentru că a coordonat, de la înălțimea funcției sale, activitatea de suprimare a vieții dizidentului, acest lider urmând să răspundă penal pentru o infracțiune împotriva umanității (imprescriptibilă).
– dosarul penal privind pe fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, colonel/rezervă Vișinescu Alexandru, condamnat deja la fond de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru infracțiuni împotriva umanității, instanța reținând că se face vinovat de moartea a șase deținuți ai penitenciarului (în condițiile în care acesta a avut în custodie mii de persoane), cu precizarea ca acesta a fost condamnat pentru infractiuni contra umanitatii .
– dosarul penal privind evenimentele din 13-15.06.1990, care a avut ca și consecințe specifice dreptului penal : patru morți împușcați, trei răniți prin împușcare, circa 1000 de persoane reținute în mod nelegal, ș.a..
2. O a doua categorie de argumente sunt cele ce rezultă din jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cu privire la invocarea prescripției ca temei al clasării cauzei în condițiile în care cauza se află pe rol de 26 ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază că nu se poate invoca un astfel de temei pentru a dispune clasarea cauzei.
Astfel, în cauza “Asociației 21 Decembrie 1989” și alții contra statului român, cauza soluționată prin hotărârea din 25.05.2011, și care se referă chiar la obiectul prezentei cauze penale, la pct. 144 se menționează textual: “Curtea a subliniat deja mai sus importanța dreptului victimelor și a celor în drept de a cunoaște adevărul cu privire la circumstanțele evenimentelor si dreptul fundamental cum este dreptul la viață, ce implică dreptul la o anchetă judiciară efectivă și eventual drept la reparație. Din acest motiv, în cazul utilizării masive a forței letale împotriva populației civile în timpul manifestațiilor antiguvernamentale precedând tranziția de la un regim comunist la un regim democrat, cum este cazul de față, Curtea nu poate accepta ca o anchetă o să fie efectivă în cazul în care se termină prin efectul prescripției răspunderii penale, în vreme ce însuși autoritățile au rămas inactive.”
Astfel, dacă vom studia atât Codul penal din 1968, cât și Codul penal din 2014, vom constata că ambele definesc, în partea generală, “ infracțiunea complexă” ca fiind acea infracțiune care are în conținutul său, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.
Dacă analizăm în continuare modalitățile normative de săvârșire a faptei prevăzute în art.439 din Noul Cod penal care incriminează “ infracțiuni contra umanității” vom constata că această infracțiune complexă ce poate fi săvârșită într-o multitudine de forme, respectiv : uciderea unor persoane, sclavia, traficul de ființe umane, deportarea sau transferarea forțată a unor persoane, torturarea unor persoane, violul, agresiunea sexuală, vătămarea fizică sau psihică, persecutarea unui grup prin primarea de drepturi ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi pe motive de ordin politic, rasial, național….(ș.a.).
Condiția esențială impusă de textul de lege pentru ca una din faptele penale mai sus descrise să poată fi considerată ca element constitutiv al infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.439 Noul Cod penal este aceea că faptele respective să fie săvârșite “ în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile…”.
În acest context se pune problema dacă faptele penale săvârșite în perioada evenimentelor vor fi încadrate distinct, ca infracțiuni de drept comun ( omor, tentativă de omor, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămare corporală, distrugere, ș.a.) sau aceste fapte vor fi absorbite, ca elemente constitutive, de infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 439 Noul Cod penal (infracțiunea contra umanității).
Dacă aceste fapte vor fi simple elemente constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 439 Noul Cod penal, ele își vor “ pierde existența proprie” ca infracțiuni și vor fi absorbite de infracțiunea complexă invocată puțin mai sus, situație în care vor căpăta caracter imprescriptibil.
Această aparentă dilemă nu mai există în realitate la acest moment deoarece ea a fost de mult clarificată fără niciun dubiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, prin Hotărârea din 17.09.2014 pronunțată de C.E.D.O.-Marea Cameră în cauza “Mocanu și alții împotriva României”, curtea a condamnat statul român, inclusiv în legătură cu devastarea sediului Asociației 21 Decembrie, 1990, în hotărârea dată reținându-se în esență, următoarele:
-autoritățile de urmărire penală și judiciare românești “nu au reușit să ajungă la un consens cu privire la încadrarea juridică a actelor de represiune săvârșite în 1990” (pct.83, 91, 106, 108, 113, 115, 126, 137, 147, 150, 156-159 și 167 din hotărâre).
În opinia asociației noastre, curtea vrea să spună într-un limbaj elegant, că de fapt, timp de 26 de ani autoritățile judiciare românești s-au “bâlbâit” la propriu (făcând-o într-o manieră nepermisă), cu privire la stabilirea încadrării juridice ,“bâlbâială” care, din păcate, subzistă și în prezent.
– toate faptele penale săvârșite în cadrul evenimentelor , se înscriu în cadrul represiunii organizate de stat și săvârșite de echipe mixte de civili și militari…” (pct.63-65 din hotărâre);
– curtea a stabilit că Guvernul României din acea perioadă “a aplicat în zilele respective o politică de represiune îndreptată împotriva manifestanților și opozanților care solicitau o reformă politică în 1990.”
Brutalitatea represiunii a fost subliniată de numeroase hotărâri interne dar și de către Curte ( pct.37, 39, 50, 75 și 81 din hotărâre).
– această politică represivă a fost desfășurată cu participarea poliției, armatei și a unor civili mobilizați, folosindu-se tancuri și muniții grele, deși manifestanții aveau obiective politice non-violente.
Pe cale de consecință “existența unei politici de stat represive generalizate și sistematice este dovedită în speță.”
– în Opinia Concordantă la hotărârea Marii Camere a Curții, hotărârea pronunțată la data de 17.09.2014 în cauza “Mocanu și alții împotriva României”, opinie exprimată de judecătorul Pinta de Albuquerque, la care a aderat Nebojsa Vueiniae, ne explicitează considerentele din hotărârea Marii Camere, în sensul că autoritățile judiciare românești timp de 26 de ani, ar fi procedat în mod “incoerent”, prin încadrarea faptelor penale săvârșite în cadrul evenimentelor din 13-15.06.1990 ca infracțiuni, distincte, de “drept comun”, care sunt supuse prescriptibilității, în condițiile în care faptele respective reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii revăzute și pedepsite de art.439 Noul Cod penal, mai precis “infracțiuni contra umanității” ;
– în acest sens redăm textual următoarele din punctul nr.14 al Opiniei Concordante: ”independent de încadrarea lor juridică în dreptul intern la momentul faptelor, evenimentele menționate anterior reprezintă încălcări în masă ale dreptului la viață, dreptului la integritate fizică și sexuală, dreptul la proprietate și ale altor drepturi fundamentale ale cetățenilor și persoanelor juridice române, victime ale represiunii politice a statului, îndreptată împotriva opozanților Guvernului de la acea vreme. În terminologia juridică nu există decât o singură încadrare aplicabilă faptelor în cauză: evenimentele din iunie 1990 constituie o crimă împotriva umanității săvârșită în cadrul unui atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile.”
– din punctul 17 al opiniei Concordante redăm următoarele: “Acum este necesară încadrarea corectă a faptelor din speță, ceea ce nu au făcut cele mai înalte autorități judiciare și de urmărire penală interne.
Manipularea încadrării juridice a evenimentelor în litigiu, astfel încât acestea să facă obiectul unor termene de prescripție, care nu ar fi fost aplicabile dacă aceste evenimente ar fi fost încadrate corect, contravine însuși obiectului și scopului articolelor 2 și 3 din Convenție și art.1 din ”Convenția privind imprescriptibilitatea împotriva umanității.”
Este vorba aici despre elementul crucial al cauzei. Astfel cum am arătat anterior, toate probele de la dosar indică faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale unei crime împotriva umanității săvârșită de conducători ai statului român… ”
-foarte importantă, în opinia noastră, este și “Concluzia” Opiniei Concordante a celor doi judecători, când aceștia explicitează în esență, considerentele hotărârii Marii Camere, apreciind că “ Asociația 21 Decembrie, 1990” trebuie să fie considerată de autoritățile judiciare românești persoană vătămată / parte civilă ca urmare a devastării sediului său, în dimineața de 14.06.1990 și aceasta ca urmare a săvârșirii nu a unei simple infracțiuni de distrugere ci tocmai ca urmare a săvârșirii de“infracțiuni contra umanității”, prevăzute și pedepsite de art.439 Noul Cod Penal al României.
Pentru a elimina orice dubiu cu privire la sensul concluziilor celor doi magistrați europeni, redăm textual din pct.18 al concluziei:”Trecerea timpului nu scutește statul român de respectarea obligațiilor sale internaționale și nici autorii încălcărilor de răspunderea penală individuală a acestora. Obligațiile procedurale care decurg din art.2 și 3 ” din Convenție impun desfășurarea unui proces echitabil pentru a judeca responsabilii pentru crimele împotriva umanității săvârșite împotriva unor civili români…
Nu este vorba numai de a face dreptate doamnei Mocanu, al cărei soț a fost ucis, …, și, nu în ultimul rând,asociației reclamante, al cărei sediu a fost vandalizat și ale cărei bunuri și documente au fost confiscate fără să fie respectată nicio procedură legală.
Chestiunea este mult mai vastă: este vorba despre a le face dreptate tuturor cetățenilor români care, pentru instaurarea unui regim politic pe deplin democratic, au fost nevoiți să îndure, din partea statului, o represiune organizată și inumană …!!!
3. Cele mai puternice argumente ce vin în sprijinul afirmațiilor noastre, conform cărora procurorii militari anchetatori, dar și procurorul militar șef al S.P.M., ce au dispus și menținut ordonanța de clasare din 14.10.2015 (pronunțată în dosarul 11/P/2014) ar fi săvârșit astfelabaterea disciplinară prevăzută și pedepsită de art.99 lit.t și 99’din Legea 303/2004, respectiv ”exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență”, faptă săvârșită prin încălcarea cu știință a normelor de drept material sau procesual, cei în cauză urmărind astfel vătămarea tuturor persoanelor ce au avut de suferit ca urmare a evenimentelor din Decembrie, 1989, ne sunt oferite însuși de Procurorul General al României , care, prin Ordonanța din 5 aprilie 2016 a infirmat în totalitate soluția de clasare dispusă de procurorii militari și menținută de procurorul militar șef.
Astfel, Procurorul General al României, îi ”acuză” el însuși pe procurorii militari din cauza că au pronunțat cu știință o soluție vădit nelegală și esențial netemeinică, acuzație ce rezultă în mod vădit din cuprinsul Ordonanței de infirmare, din care redăm textual:
1.”…rezultă că nu a existat o preocupare pentru stabilirea aspectelor esențiale referitoare la evenimentele din perioada 17-30.12.1990…” – (pag.1, alin. final);
2.”…în opinia noastră, o interpretare corectă a materialului probator administrat în cauză poate conduce la cu totul altă concluzie” – (pag.2, alin.4);
3.”…Ancheta nu stabilește și nici nu și-a propus să stabilească cine anume trebuia să exercite comanda armatei și cine a exercitat-o în mod efectiv…” – (pag.3, alin.6);
4.”…Ancheta nu stabilește momentul în care generalul Nicolae Militaru preia în fapt conducerea armatei și în ce temei…” – (pag.4, alin.3);
5.”…Niciuna din persoanele din comanda armatei nu a fost audiată, iar la dosar nu existănici un document al M.Ap.N….care să confirme susținerile procurorilor militari” – (pag.4, alin.4);
6.”…ancheta nu stabilește în ce condiții preluarea comenzii armatei a fost făcută de ofițeri în rezervă…” – (pag.4, alin.6);
7.”…ancheta nu stabilește dacă prin încercarea de izolare a generalilor…” – (pag.4, alin.7)
8.”…în ce privește susținerea din cuprinsul ordonanței cu privire la ” insuficiența și precaritatea mijloacelor de comunicații, transmisiuni, necesare asigurării legăturii între componentele diferitelor dispozitive”, din actele efectuate în cauză rezultă tocmai contrariul…” – (pag.4, alin. final);
9.”…în egală măsură, ancheta nu și-a propus să stabilească și nu a urmărit în ce măsură a existat o preocupare…” – (pag.5, alin.2);
10. ”Or, ancheta nu stabilește și nici nu și-a propus acest lucru, dacă există o legătură între…” – (pag.6, alin.3);
11. ”Ancheta nu a reușit și nici nu și-a propus să identifice persoanele din cadrul comandamentului militar…” – (pag.6, alin. final);
12. ”Din cele expuse anterior rezultă indicii în sensul unei versiuni de anchetă pe care în mod nejustificat procurorii militari nu au avut-o în vedere…” – (pag.7, alin.3);
13.”Procurorii militari nu au valorificat informații importante furnizate de actele efectuate în cauză…” – (pag.9, alin.7);
14.”…dar în cauză nu s-au efectuat nici alte activități absolut necesare stabilirii cauzelor deschiderii focului…” – (pag.11, alin.6);
15.”Cele mai multe dintre audierile persoanelor care ar fi putut furniza informații utile și pertinente sunt sintetice, unele de-a dreptul formale…” – (pag.12, alin.2);
16.”De asemenea,procurorii nu au valorificat informațiile furnizate de impresionanta literatură care se referă la aceste evenimente…” – (pag.12, alin.3);
17.”Procurorii nu au făcut nici un demers în vederea declasificării documentelor care au stat la baza elaborării Raportului comisiei senatoriale privind acțiunile desfășurate în Revoluția din decembrie 1989…” – (pag.12, alin4);
18. ”Deși Serviciul Român de Informații a întocmit un document amplu referitor la evenimentele din decembrie 1989, acesta nu se regăsește în dosarul de urmărire penală și nici nu rezultă ca s-ar fi făcut vreun demers în vederea obținerii acestuia…” – (pag.12, alin.5);
19. ”De asemenea,nu au fost făcute demersuri în vederea obținerii unor documente extrem de importante din arhivele unor autorități/instituții publice…” – (pag.12, alin.6);
20. ”Nu există date referitoare la diversiunea radio-electronică, în sensul că nu s-a stabilit cine deținea tehnica necesară efectuării unei astfel de diversiuni; nu s-a solicitat opinia unor experți militari în domeniul radio-electronic, nu s-a făcut o analiză tactică a operațiunilor desfășurate pe teritoriul României…” (pag.12, alin. final);
21. ” în aceste condiții apreciez că modul în care s-a desfășurat ancheta nu răspunde exigențelor Curții Europene Drepturilor Omului în ceea ce privește obligația statului de a efectua o anchetă efectivă. ” – (pag.13, alin.1);
22. ” Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului,manipularea încadrării juridice a evenimentelor într-un litigiu de asemenea complexitate, astfel încât acestea să facă obiectul unor termene de prescripție, care nu ar fi fost aplicabile dacă aceste evenimente ar fi fost încadrate corect, contravine însuși obiectului și scopului art.2 și 3.” – (pag.16, alin.5);
23.” Pentru motivele expuse anterior, apreciez că soluția de clasare dispusă de Secția Parchetelor Militare prin ordonanța nr.11/P/2014 din 14 octombrie 2015 este temeinică și nelegală, fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informații, date și documente esențiale referitoare la evenimentele din 1989, … , toate acestea zădărnicind aflarea adevărului și identificarea făptuitorilor precum și a făptuitorilor din spatele făptuitorilor” – (pag.19, alin.2).
Întâmplător sau nu, așa cum procurorii militari au dispus clasarea cauzei în cele 23 de puncte ale ordonanței, Procurorul General al României aduce un număr egal de critici ordonanței de clasare ( pe care o infirmă) și tot de atâtea ori constată că procurorii militari și-au încălcat, cu știință, atribuțiile pe care le aveau, adoptând astfel o atitudine vădit nelegală și de natură a zădărnici aflarea adevărului (conform afirmațiilor Procurorului General).
După cum cunoaștem, statul român, prin organele sale, inclusiv cele judiciare (din care fac parte și procurorii militari) este obligat să respecte prevederile ”Convenției pentru Apărarea Omului și a Libertăților Fundamentale”, convenție adoptată la Roma, la data de 04.11.1950. România a aderat la convenția respectivă, convenție ce a fost ratificată prin Parlamentul României (publicată în Monitorul Oficial nr.135/31.05.1994, partea I).
Conform art.53 din această convenție: ”Înaltele părți contractate se angajează să se conformeze hotărârilor Curții în litigiile în care ele sunt părți”.
Conform art.11 din Constituția României, statul românse obligă să respecte obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Conform alin.2 din același articol, un tratat internațional ratificat de Parlamentul României, face parte din dreptul intern.
Conform art.20, alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță (în materia drepturilor fundamentale ale omului) între tratatele internaționale, la care țara noastră a aderat, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
În Cap.VI – Secțiunea a 2-a, Constituția României, definește rolul Ministerului Public (din care ”se pare” că fac parte și procurorii militari): ”…reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.”
Pe de altă parte, la data de 06 octombrie 2000, Comitetul de Miniștri al statelor membre a emisRecomandare nr.19, în materia rolului urmăririi penale în sistemul de justiție penală.
Această recomandare stabilește practic, la nivelul U.E., un cadru general al activității procurorului public.
În favoarea procurorului, acest cadru instituie o serie de garanții, apoi stabilește tipul de relații pe care procurorii le pot avea atât cu poliția, judecătorii dar și cu puterea executivă și legislativă.
Totodată, această recomandare stabilește și trei îndatoriri fundamentale pentru procurorul public, respectiv:
– să își exercite funcția în mod corect;
– să asigure ca sistemul de justiție penală ”să funcționeze cât mai rapid posibil”;
– ”să respecte și să protejeze drepturile omului, astfel cum au fost prevăzute în Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale.”
În altă ordine de idei, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, s-au înregistrat, din anul 2011, mai multe sute de plângeri privind Dosarul Revoluției.
O serie de părți vătămate în cadrul evenimentelor din Decembrie 1989, dar și urmașii victimelor, s-au plâns la C.E.D.O. acuzând procurorii statului român că nu fac o anchetă efectivă în această cauză, că autoritățile judiciare românești deși au stat aproape inactive timp de 26 ani, invocă, acum prescrierea faptelor refuzând astfel să facă o anchetă, etc.
Tot din anul 2011 , C.E.D.O. a pronunțat în toatecazurile, deja judecate privind Revoluția din 1989 din România, numai hotărâri de condamnare a statului român, și aceasta în condițiile în care se mai află pe rol alte sute de plângeri.
Până în prezent statul român a fost condamnat de C.E.D.O. să plătească victimelor din acest dosar peste 1 milion euro.
Așa cum am exemplificat și detaliat pe parcursul prezentei sesizări, motivele pentru care statul român a fost condamnat în aceste cauze sunt, sintetic, aceleași:
– inactivitatea procurorilor români timp de 26 ani;
-invocarea prescrierii exctinctive în cauză cu privire la fapte;
-manipularea încadrărilor juridice, de către procurorii români în condițiile în care C.E.D.O. a statuat în mod expres și repetat că adevărata încadrare a faptelor în această cauză este aceea de crime împotriva umanității, ce au caracter imprescriptibil.
În raport cu toate cele ce au fost expuse în prezenta, rezultă că atât procurorii militari ce au dispus soluția de clasare în dosarul 11/P/2014 dar și procurorul șef al S.P.M. care le-a confirmat și menținut soluția de clasare au încălcat legea și au făcut-o cu intenție vădită.
Nerespectând hotărârile C.E.D.O., ei au încălcat prevederile art.53 din Convenție, care a dobândit putere de lege națională prin ratificarea ei în Parlamentul României.
În același timp, cei cinci procurori militari au încălcat prevederile constituționale mai sus invocate și în egală măsură prevederile legii penale substanțiale, dar și cele ale legii procesual penale din statul român.
Toate aceste încălcări au fost săvârșite cu bună știință, fiind de natură să afecteze interesele legitime și drepturile fundamentale ale câtorva mii de cetățeni români, părți vătămate sau urmași ai victimelor evenimentelor din Decembrie 1989.
În acest context, având în vedere prevederile art.97 din legea 303/2004, vă adresăm domnule Procuror General al României prezenta sesizare, pe care s-o înaintați, în baza textului mai sus amintit, către Consiliul Superior al Magistraturii, privind săvârșirea de către următorii procurori militari: gen mr. Vasilache Ion, col. Codruț Mihalache și col Claudiu Culea, toți cadrul Secției Parchetelor Militare, a abaterii disciplinare prevăzut și pedepsit de art.99, lit.t și art.99’, solicitând sancționarea conform art.100, lit.e din legea 303/2004.
