De fapt, dintotdeauna, la Eurovision nu a fost vorba doar despre muzică. Adesea, a fost vorba despre politică.
De data aceasta, concurenta propusă de Rusia, Julia Samoylova, nu va putea participa la Kiev, ca urmare a unei interdicții de călătorie în Ucraina, după ce ea a vizitat Crimeea ocupată. Rusia a preferat să se retragă din concurs, în loc să trimită un alt artist sau să efectueze o transmisie prin satelit.
Nu a fost prima incursiune a Ucrainei pe teritoriul politic. În 2004, Ruslana a câștigat cu „Dansuri sălbatice”, o performanță strălucitoare, care a ajutat statul să-și afirme identitatea națională post-sovietică prin amintirea folclorului Hutsul.
Au trecut doi ani de când austriaca cu barbă Conchita Wurst a obținut victoria; și aproape 20 de ani de când o femeie transsexuală numită Dana International, câștiga pentru Israel. Iar în 1961, cântărețul din Luxemburg, Jean-Claude Pascal, a câștigat cu un cântec pentru emanciparea homosexualilor, „Nous les amoureux”.
Azi, stegulețele în curcubeu reprezintă o proporție sănătoasă a celor fluturate de public la Eurovision.
În 2001, Estonia a devenit prima națiune din fosta URSS câștigătoare a concursului. Și a profitat și de ocazie pentru a-și revigora imaginea de națiune.
Azerbaidjan a câștigat în 2011 (cu ajutorul unui compozitor suedez) și apoi a găzduit cel mai scump concurs din istoria Eurovision. La cererea președintelui Ilham Aliyev, Baku a construit o sală de 23.000 de locuri, de forma unui inel de diamante așezat deasupra Mării Caspice. Și tot atunci, la Baku a fost adusă și o flotă de peste 1000 de taxiuri în stil londonez pictate în violet.
În 2015, Armenia a folosit Eurovision pentru a marca centenarul genocidului – un eveniment recunoscut de multe state în Europa, dar nu și de vecinii țării, Turcia și Azerbaidjan.
Apoi, concurenții ar face bine să se ferească de tentativa de a păcăli regulile Eurovision. Un „Grup de Referință” supraveghează concursul. Când grupul a considerat că delegația georgiană a intrat prea adânc în politică în 2009, țara a fost descalificată din cursă. Cîntecul se chema „Put In Disco”: Refrenul “We don’t want put in” amintea prea mult de „Nu-l vrem pe Putin”. Iar referirea părea prea mult legată de invazia Rusiei din 2008 împotriva Osetiei de Sud.
Controversatul sistem de votare de către public a fost înlocuit, tocmai pentru a se evita speculațiile de ordin politic, date fiind afinitățile sau, dimpotrivă, antipatiile dintre diferitele națiuni europene. Va aduce aceasta mai puțină politică în concurs?
Într-adevăt, Politico reamintește că voturile juraților au fost reintroduse în 2009, tocmai pentru a contracara fenomene precum vecinii prietenoși sau emigranții entuziaști. Cu doate acestea, lucrurile vor continua să fie încărcate de politic.
Turcia nu a mai concurat la Eurovision din 2012, iar postul național de televiziune TRT a declarat că nici nu va reveni în curând – acuzând sistemul de votare. Și șansele de a reveni sunt mici, dat fiind că negocierile de aderare la UE sunt în punctul mort și autoritarismul președintelui Recep Tayyip Erdoğan în creștere.
O căutare pentru „Eurovision Brexit” aduce o jumătate de milion de rezultate, dar spectatorii britanici nu trebuie să-și facă griji – înseamnă doar că în Martea Britanie sunt la fel de mulți necunoscători în privința acestui aspect, așa cum este vorba despre orice altceva legat de blocul european. Uniunea Europeană a Audiovizualului, EBU, este o organizație complet separată de UE.
