Franța a anunțat miercuri că este pregătită să dezvolte singură un avion de vânătoare, sugerând posibilul eșec al celui mai mare proiect de cooperare în domeniul apărării din Europa, confruntată cu impasul discuțiilor cu Germania și Spania privind programul european de avioane de luptă SCAF (Sistemul de luptă aeriană al viitorului), informează AFP.
‘Dacă chiar nu putem ajunge la un acord privind o reorganizare a programului, Franța va putea construi singură un avion de vânătoare, ceea ce nu înseamnă (că va fi) exclusiv francez’, a declarat un oficial francez sub protecția anonimatului, într-un moment în care Franța așteaptă numirea unui nou ministru al apărării.
‘Franța dispune efectiv, în mod suveran, de toată expertiza, competențele, structura industrială și rețeaua europeană pentru a putea dezvolta, produce și apoi întreține această aeronavă’, a adăugat el.
Aceste considerații răspund, potrivit acestei surse, ‘nevoii urgente’ de a respecta calendarul planificat și de a asigura misiunea de descurajare nucleară a Franței, desfășurată în prezent cu aeronave Rafale.
Această poziție o reflectă pe cea exprimată marți de producătorul avionului, Dassault Aviation, liderul industrial al proiectului din partea Franței.
‘Știm cum să îl facem de la A la Z’, a asigurat președintele și CEO-ul Dassault Aviation, Eric Trappier, care a spus că, până acest moment, nu a găsit încă ‘o soluție’ cu Airbus, compania care reprezintă interesele Berlinului și pe cele ale Madridului.
Germania și Spania sunt în mod special exasperate de poziția Dassault, care cere o mai mare autonomie în rolul său de manager de proiect industrial pentru care a fost desemnat de către cele trei stat state.
Producătorul francez cere în special dreptul de a-și alege subcontractanții, chiar dacă aceasta înseamnă modificarea volumului de muncă de o treime prevăzut pentru producătorii fiecărei țări.
Lansat în 2017 de Angela Merkel și Emmanuel Macron ca un exemplu de cooperare în domeniul apărării între Germania și Franța, țări cărora li s-a alăturat Spania, proiectul SCAF își propune să înlocuiască avioanele franceze Rafale și avioanele Eurofighter Typhoon germane și spaniole până în 2040.
Însă acest program industrial, estimat de experți la aproape 100 de miliarde de euro, este marcat de tensiuni între producătorii industriali din cele trei țări. Tensiuni exacerbate în contextul în care proiectul urmează să intre într-o nouă fază în 2026, odată cu construirea unui pre-prototip menit să evalueze tehnologiile selectate și care este programat să zboare până în 2029. Acesta necesită o investiție de aproape cinci miliarde de euro.
În timpul unei vizite la Madrid săptămâna trecută, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Germania și Spania doresc să ‘încerce să ajungă la o soluție până la sfârșitul anului 2025’.
O întâlnire între miniștrii apărării din cele trei țări este programată să aibă loc în luna octombrie pentru a face să avanseze lucrurile.
‘Împărtășim aceeași opinie: situația actuală este nesatisfăcătoare. Nu avansăm cu acest proiect’, a declarat cancelarul german alături de premierul spaniol, Pedro Sanchez.
În opinia oficialului francez citat de AFP, ‘astăzi nimeni nu a reușit să demonstreze că organizarea actuală a SCAF permite dezvoltarea aeronavei care să răspundă nevoilor presante ale Franței în timp util’.
