Europarlamentarul Vlad Nistor: Romania Bulgaria – Schengen

de Vlad Nistor, europarlamentar PNL/PPE

Chestiunea Schengen reprezintă, pentru România și Bulgaria, nu doar un deziderat, parte a integrării continue în UE, însă și o obligație statutară pe care celelalte state membre au datoria de a o pune în aplicare. De 11 ani România îndeplinește toate criteriile tehnice pentru aderare, însă, alături de Bulgaria, este captivă obsesiei, marotei aș spune, unor state europene (din fericire, din ce in ce mai puține), cu privire la magnitudinea corupției din cele două țări. 

Nimeni nu contestă acea realitate, dar a fost cazul cu ani în urmă; în prezent, instituțiile anti-corupție din România sunt printre cele mai funcționale și unanim lăudate din Europa. Ca membri egali ai Uniunii Europene, cu obligații și beneficii, nu putem accepta șantajul sau abuzul din partea unor colegi ce se cred mai îndreptățiți în casa noastră comună. În aceste momente dificile pentru continent, România își îndeplinește cu sârguință și cu bună credință toate obligațiile, și chiar mai mult. Dacă vom fi blocați, și pe mai departe, de la drepturile noastre, se va pune în discuție viabilitatea proiectului European și se vor deschide, și mai larg, porțile populismului anti-UE, în special în doua state eminamente pro Europene si pro Euro-Atlantice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare