spot_img
5.6 C
București
sâmbătă, decembrie 21, 2024
AcasăAnalizeEuroparlamentarul Vlad Nistor: Momentul național al Ucrainei

Europarlamentarul Vlad Nistor: Momentul național al Ucrainei

-

de Vlad Nistor, europarlamentar PNL

- Reclama -

Pe lângă multe alte lucruri ce se desfășoară sub ochii noștri zilele acestea, suntem martori ai momentului de deplină emancipare națională a Ucrainei. În urma declanșării războiului de către Federația Rusă, acum o lună, fervoarea patriotică și naționalistă a cuprins statul vecin, iar acest fapt poate aduce cu sine anumite lucruri pozitive, dar poate avea și efecte negative, cum este cazul în astfel de situații.

- Advertisement -

Este absolut evident, pentru toți observatorii, cum poporul ucrainean iși manifestă deplina susținere, nu doar pentru liderii săi actuali de la Kyiv, dar în special pentru statalitatea proprie, unitatea patriei lor și pentru ideea de Ucraina, aflată sub amenințarea existențială a Kremlinului.

“Existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă!”, spunea în 1894 fruntașul român din Ardeal, dr. Ioan Rațiu. Acestă situație este valabilă astăzi în Ucraina. Afirmarea puternică a identității etnice și lingvistice ucrainene a fost accelerată în perioada președinției lui Petro Poroșenko, un fapt demn de laudă. Însă această afirmare nu a fost resimțită la fel de pozitiv de anumite minorități naționale, ce există pe actualul teritoriu ucrainean, inclusiv cea română. Mai mult, un mare minus în acest moment pentru Ucraina este reprezentat de reșaparea unor personaje nefaste din istoria națională, precum Bandera și Petliura. Aceste figuri controversate ale istoriei ucrainene, ce pot lesne fi acuzați de ultra-naționalism, antisemitism și alte chestiuni de același tip, nu trebuie să devină principalele exponente ale indentității naționale, deoarece impactul toxic va fi unul cuantificabil și de durată.

- Advertisement -

Momentul de renaștere națională de la finele primului război mondial, în care statalitatea și identitatea Poloniei și a altor state central-est Europene a redevenit o realitate, a fost refuzat de către bolșevici Ucrainei și Belarusului. Iată, acum ni se înfățisează un proces accelerat și necesar de sedimentare națională în Ucraina, precipitat de presiunea venită din partea Rusiei în ultimii 8 ani, și mai ales de agresiunea de neimaginat a președintelui Putin asupra statului vecin. 

În calitatea mea de istoric, nu pot decât să sper că acest proces va fi unul constructiv, pozitiv și pe deplin european; acum se naște, de fapt, o națiune europeană, care va fi obligată să respecte drepturile minorităților și valorile fundamentale ale UE.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img