Europarlamentarul Tomac: În Uniunea Europeană există un curent anti-românesc

Preşedintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, că în Uniunea Europeană există un curent anti-românesc, însă trebuie să ne uităm cu atenţie de unde a fost generat acesta.

Europarlamentarul PMP a fost întrebat de presă despre cazul românului care i s-a refuzat cazarea la un hotel din Olanda din cauza naţionalităţii.

Potrivit liderului PMP, cauza acestui curent din Uniunea Europeană ar fi „grupurile infracţionale româneşti”, care au săvârşit „infracţiuni de neacceptat”, cu consecinţe „extrem de neplăcute”.

„Şi eu mă simt extrem de neplăcut când văd că există conaţionali de-ai noştri care nu respectă legislaţia statelor în care locuiesc”, a menţionat eurodeputatul Eugen Tomac.

Întrebat dacă a luat, ca europarlamentar, o poziţie în acest sens şi în ce a constat aceasta, liderul PMP a afirmat că „a discutat cu colegii din Olanda”.

Totodată, Tomac a subliniat că hotelului din Olanda, care a refuzat cazarea cetăţeanului român, „i s-a ridicat licenţa” şi „a fost scos de pe site-ul de rezervări turistice pe care cetăţeanul român şi-a făcut rezervarea”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare