După ce v-au mințit că au inițiat, susținut și votat „certificatul verde” pentru a vă „facilita”, în fapt condiționa, libertatea de circulație în UE, Comisia, Consiliul şi Parlamentul European au ieșit azi din „impasul” pe care-l contesta Cioloș ieri și atâta au negociat pe seama drepturilor și libertăților noastre încât au ajuns la un „compromis” care e mai grav decât ce s-a votat în Parlamentul European. Destui o sa vă spună că s-a realizat o reușită „istorică” și că în sfârșit puteți „circula” condiționat de acel certificat, nu liber cum era înainte, scrie europarlamentarul Cristian Terheș pe facebook.
CE SUSTINE CRISTIAN TERHES:
Adevărul însă e următorul, iar în curând veți vedea acest lucru pe pielea voastră:Pentru a obține acel „Certificat UE Covid Digital” cu care să puteți circula va trebui:a) să vă vaccinați cu un produs medical ale cărui „efecte complete încă nu se cunosc”, așa cum a spus Comisarul Reynders Didier;b) să vă testați rapid și să rezulte că nu sunteți infectați cu Covid;c) să atestați, tot prin test rapid, că v-ați vindecat de Covid. 1. În timp ce vaccinul e gratuit, plătit de state, testele nu sunt gratuite. Consiliul (adica statele) au refuzat să aloce bani pentru teste, ca oamenii să se testeze gratuit. Prin urmare, poveștile pe care vi le-au spus europarlamentarii români, că testele vor fi gratuite, au fost minciuni.Pentru a ieși din acest impas și pentru a mai potoli furia oamenilor, Comisia Europeană a spus că pune la dispoziția statelor 100 de milioane de euro ca să cumpere teste. UE are o populație de 450 de milioane de oameni. 100 de milioane de euro pentru a oferi teste gratuite e o nimica toată la atâta populație. Drept la teste gratuite îl vor avea cu precădere cei care circulă des, șoferii, etc. Prin urmare, opțiunea va fi între vaccin gratuit și teste plătite.2. În cadrul negocierii dintre Consiliu, Parlament și Comisie s-a eliminat din textul regulamentului votat de Parlament posibilitatea de a obține certificatul de vindecare [punctul c) de mai sus] şi în urma testului serologic, care să ateste că ai anticorpi.Argumentul celor trei a fost că „încă nu există suficiente probe științifice” că testele de sânge care atestă anticorpii anti-Covid ar fi fezabile. Adică dacă te-ai îmbolnăvit și ai anticorpi naturali e irelevant pentru acești politicieni. Important e să te vaccinezi cu o substanță medicală ce nu oferă imunitate și ale cărei efecte complete încă nu se cunosc. S-au înțeles în negocieri, însă, verbal până în prezent, că în 4 luni de la intrarea în vigoare a regulamentului, adică după ce trece vara, Comisia Europeană va veni cu un act de delegare în care să introducă și testele serologice pentru ca oamenii să primeascā certificatul. Tot verbal au spus că testele rapide vor fi gratuite pentru toți și iată că nu sunt.3. Mi s-a spus de la întâlnire că parte din înțelegere a fost şi că statele vor putea folosi acest „certificat” și pe plan intern pentru, în fapt, îngrădirea drepturilor oamenilor. Şi despre acest lucru am atras atenția.Oameni buni, tot ceea ce v-am spus din martie, de când a început discuția despre acest „certificat”, s-a adeverit. Acest certificat nu are legătură cu combaterea vreunei pandemii, ci cu derobarea oamenilor de drepturi și libertăți fundamentale pentru a-i putea controla. Am promis în campanie că voi merge în Parlamentul European să mă lupt pentru ca drepturile românilor să fie respectate și asta fac. Toți oamenii am fost creați de Dumnezeu liberi și nici un guvern, majoritate politică sau partid politic nu ne poate îngrădi libertățile fundamentale în masă, așa cum o fac cei de acum.A venit acum timpul nostru să luptăm pentru libertate!P.S. M-ați întrebat mai mulți ce e cu Decizia CEDO prin care mi s-a respins ca inadmisibilă o acțiune ce privea starea de urgență. Vă explic mâine.