Europarlamentarul Motreanu: Susțin consolidarea educației de mediu în programele școlare

Ca vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu a Parlamentului European, am susținut și susțin consolidarea educației de mediu în programele școlare. Generațiile următoare sunt pe bună dreptate preocupate de starea mediului care le este transmis. În grupul PPE credem că şcolile ar trebui să-i familiarizeze pe elevi cu modul de viață durabil și să le ofere posibilități de a se se implica în inițiative ecologice, afirmă pe Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

CE SUSȚINE DAN MOTREANU:

Astăzi, Comisia Europeană a publicat o propunere de recomandare a Consiliului privind educația pentru durabilitatea mediului. Scopul propunerii este de a sprijini statele membre, școlile, instituțiile de învățământ superior, organizațiile neguvernamentale și toți furnizorii de educație să ofere cursanților cunoștințe și competențe privind durabilitatea, schimbările climatice și mediul. Conform noului Cadru european de competențe privind durabilitatea, publicat tot astăzi de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei, printre competențele necesare pentru tranziția verde se numără:🌳gândirea critică🌳luarea de inițiative🌳respectarea naturii🌳înțelegerea impactului pe care acțiunile și deciziile de zi cu zi îl au asupra mediului.Astfel, propunerea Comisiei invită statele membre:✅să ofere cursanților de toate vârstele acces la formare privind schimbările climatice, biodiversitatea și durabilitatea;✅să prioritizeze învățarea pentru durabilitatea mediului în politicile și programele de educație și formare, pentru a sprijini sectorul și a-i permite să contribuie la tranziția verde;✅să susțină școlile care integrează durabilitatea în activitățile lor, în gestiunea clădirilor, resurselor și care încurajează implicarea activă a elevilor și a personalului;✅să mobilizeze fondurile naționale și ale UE pentru investiții în infrastructuri durabile și verzi, precum și formare pentru tranziția verde.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare