spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-1.8 C
București

Europarlamentarul Dan Motreanu: Uniunea Europeană trebuie să simplifice procedurile pentru accesarea fondurilor europene. ROMÂNIA A ADĂUGAT MULTĂ BIROCRAȚIE

Uniunea Europeană trebuie să simplifice procedurile pentru accesarea fondurilor europene. Am depus amendamente privind simplificarea Politicii de Coeziune și le-am prezentat la dezbaterile din plenul Parlamentului European, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

CE MAI SUSȚINE DAN MOTREANU:

ℹ Există încă regiuni ale UE în care autoritățile locale și întreprinderile mici și mijlocii preferă să apeleze la credite bancare în loc să acceseze fonduri europene. Procedurile birocratice complexe, costurile ridicate și condiționalitățile stricte fac finanțarea europeană dificil de obținut și de gestionat.

ℹ Această situație este cauzată atât de regulile stabilite la nivel european, dar mai ales, de regulile suplimentare impuse la nivel național, adesea inutile.

ℹ Solicit un set unic de reguli pentru accesarea fondurilor europene. În prezent, fiecare fond UE are propriile reguli, regulamente și ghiduri, ceea ce complică accesul și gestionarea fondurilor

ℹ Am propus aplicarea auditului unic în ceea ce privește implementarea, monitorizarea și controlul. Dacă o autoritate națională sau europeană a efectuat deja un audit, celelalte instituții ar trebui să recunoască rezultatele acelui audit, fără a mai repeta integral verificările.

ℹ Pentru a înțelege necesitatea amendamentelor, iată un exemplu din România: un proiect de modernizare a unei școli cu fonduri europene. Regulile UE sunt clare și unice: primăria poate aplica, infrastructura educațională este eligibilă, proiectul trebuie să susțină obiectivele UE (educație de calitate, eficiență energetică, incluziune), iar cheltuielile se justifică prin facturi, plăți bancare și rapoarte de progres.

ℹ În schimb, potrivit regulilor din România, primăria a trebuit să obțină 14 avize (mediu, ISU, sănătate publică, monumente istorice etc.), deși unele nu erau cerute de regulamentele UE. Achiziția publică pentru constructor a fost supusă unor reguli mai stricte decât în alte state (documentație extinsă, contestații multiple). Autoritatea de management a cerut traducerea legalizată a unor documente deja emise în limba română. A fost impusă o garanție de bună execuție de 5%, blocând resurse financiare ale primăriei.

ℹ Aceste cerințe au întârziat proiectul cu aproape un an și au crescut costurile administrative. UE a cerut doar reguli clare, simple, aplicabile tuturor. România a adăugat reguli în plus, care nu erau obligatorii și au complicat inutil procesul. De aceea, am propus în pachetul de simplificare un „set unic de reguli” și de audit unic, ca să nu mai existe aceste diferențe și birocrații naționale inutile.

ℹ Totodată, susțin crearea unei platforme europene unice, conectată cu platformele naționale, care să ofere tuturor beneficiarilor acces rapid la diferitele fonduri europene, relevante pentru sectorul în care activează.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare