spot_img
miercuri, 21 ianuarie, 2026
-1.6 C
București

Europarlamentarul Dan Motreanu: Trimiterea acordului UE–Mercosur la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, votată de Parlamentul European, riscă să blocheze orice decizie

Trimiterea acordului UE–Mercosur la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, votată de Parlamentul European, riscă să blocheze orice decizie pe această temă pentru o perioadă îndelungată. Acordul ar putea fi amânat până la pronunțarea CJUE, timp în care țările UE ar pierde beneficiile rezultate în urma acordului, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

CE MAI SUSȚINE DAN MOTREANU:

Juridic, Consiliul și Comisia Europeană pot decide aplicarea provizorie, care ar fi legală, chiar dacă Parlamentul nu a aprobat definitiv acordul. Însă, în acest caz, nu se vor mai aplica măsurile de protejare ale fermierilor, care nu au primit votul final, iar Parlamentul nu se mai poate pronunța, până la decizia CJUE.

Pe scurt, UE se află în fața a doua variante, amânarea acordului sau aplicarea provizorie, ambele mai proaste față de situația anterioară votului.

Beneficiile pe care le poate obține UE în urma acordului sunt dublate de măsuri pentru protejarea fermierilor, măsuri pentru care am acționat, împreună cu colegii din PPE. Garanțiile includ contingente tarifare, mecanisme de salvgardare și o plasă de siguranță financiară pentru fermieri.

ℹ Ce beneficii ar aduce acordul

» Acordul ar deschide accesul UE la o piață de aproape 295 de milioane de locuitori, din Mercosur făcând parte Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Acordul ar elimina taxele de import pentru peste 91 % din mărfurile UE exportate către Mercosur. Estimările Comisiei Europene arată o creștere a exporturilor UE de aproximativ 50 de miliarde de euro și crearea a circa 440.000 de locuri de muncă.

» Țara noastră exportă către zona Mercosur produse cu valoare adăugată, precum echipamente de transport, mașini și aparate electrice, piese și accesorii auto, fier, oțel și produse metalice, țesături din filament sintetic, telefoane, produse farmaceutice.

ℹ Ce importă țara noastră

» România importă din statele Mercosur produse care nu concurează cu producția din țara noastră: cafea, cacao, banane, ananas, mango, soia, uleiuri și grăsimi vegetale, alte leguminoase și materii prime agricole brute, celuloză și materii prime pentru industria hârtiei, anumite materii prime minerale și industriale.

ℹ Cum sunt protejați fermierii români

» În Parlamentul European, alături de colegii din PPE, am votat pentru garanții suplimentare și mecanisme clare de protecție pentru fermieri, pentru a răspunde rapid la perturbările pieței, în cazul în care acestea vor exista. Importurile sunt limitate până la un anumit volum, pentru a nu destabiliza piața UE. De exemplu, astăzi UE importă 206.000 de tone de carne de vită din Mercosur. Cota preferențială de 99.000 de tone de carne de vită, permisă de acord, reprezintă chivalentul a 1,5% din producția totală a UE. Cote similare există și pentru alte produse: 25.000 de tone de carne de porc, 0,1% din producția totală a UE, 180.000 de tone de carne de pasăre, 1,3% din producția totală anuală a UE.

» Comisia Europeană a propus un Regulament privind clauzele de salvgardare și un fond de un miliard de euro pentru despăgubirea fermierilor europeni afectați de acord. Am votat pentru îmbunătățirea acestui regulament și am cerut, alături de colegul meu Daniel Buda, creșterea fondului pentru despăgubirea fermierilor.

» Măsurile de salvgardare pot fi aplicate rapid în cazul în care importurile provenite de la partenerii Mercosur cauzează sau amenință să cauzeze un prejudiciu grav.

» În plus, Comisia a alocat 45 de miliarde de euro pentru sprijinirea fermierilor la începutul perioadei bugetare 2028–2034, inclusiv pentru stabilizarea piețelor.

ℹ Standardele UE se aplică și la produsele importate

» Produsele importate trebuie să respecte aceleași standarde de mediu sau sanitare precum produsele din UE. Comisia Europeană va întări controalele la frontieră, controalele vizând verificări sanitar-veterinare și fitosanitare, controale privind reziduurile de pesticide, antibiotice, hormoni.

» Lista produselor vizate de supraveghere intensificată poate fi extinsă la cererea sectoarelor afectate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Expert chinez despre ce vrea Trump

    Președintele SUA, Donald Trump, încearcă să-și consolideze credibilitatea pe...

    Rareș Bogdan: NU hotărât restrângerii drepturilor pasagerilor care călătoresc cu avionul!

    NU hotărât restrângerii drepturilor pasagerilor care călătoresc cu avionul!...

    Președintele Finlandei: Europa crează un NATO mai puternic

    Președintele finlandez Alexander Stubb a respins sugestiile privind prăbușirea...

    Articole relationate

    Categorii populare