Europarlamentarul Dan Motreanu: România trebuie să profite de posibilitățile oferite de programul de cercetare și inovare Orizont Europa

România trebuie să profite de posibilitățile oferite de programul de cercetare și inovare Orizont Europa. Am depus o serie de amendamente la regulamentul referitor la acest program, pentru a sprijini agricultorii și satele românești, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

CE MAI SUSȚINE DAN MOTREANU:

ℹ Amendamentele pe care le-am depus vizează implicarea directă a fermierilor și serviciilor de consiliere în proiecte, testarea soluțiilor direct în ferme, nu doar în laboratoare.

» De asemenea, susțin un sprijin mai clar pentru zonele rurale și regiunile mai puțin dezvoltate, reguli mai simple și mai accesibile pentru actorii mici și mijlocii.

» Trebuie întărită legătura dintre cercetare, Politica Agricolă Comună și dezvoltarea rurală.

ℹ Orizont Europa este principalul program al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare. Pentru perioada 2028–2034, bugetul propus este de aproximativ 175 de miliarde de euro, destinat dezvoltării științei, tehnologiei și competitivității europene.

ℹ În noul regulament, România este inclusă printre țările care vor beneficia de măsuri speciale de sprijin. Asta înseamnă finanțare pentru măsuri pentru combaterea exodului de creiere, sprijin pentru consolidarea capacității de cercetare, acces mai bun la rețele europene și proiecte internaționale, posibilitatea de a coordona proiecte în apelurile dedicate.

ℹ Dacă ne jucăm bine această carte, Orizont Europa poate aduce bani, expertiză și soluții pentru fermele românești și satele noastre. Cercetarea trebuie efectuată în folosul oamenilor, nu doar pentru statistici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare