Europarlamentarul Dan Motreanu: Modernizarea liniei de cale ferată București – Giurgiu (etapa a II-a) va fi finanțată din fonduri europene

Acordul de finanțare pentru modernizarea liniei a fost semnat de CFR SA și Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA). Proiectul este în valoare de 498 de milioane de euro și vizează inclusiv electrificarea linei dintre București și Giurgiu. A fost unul dintre proiectele pe care le-am discutat anul trecut, într-o întâlnire cu Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, a anunțat europarlamentarul PNL Dan Motreanu, șeful PNL Giurgiu.

Lucrările din prima etapă, pentru redeschiderea liniei de tren directe București-Giurgiu, s-au efectuat în proporție de 84%. Este un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațională Infrastructură Mare, și de la bugetul de stat. Este un proiect la care țin și pentru realizarea căruia am pledat pe lângă Guvernul României, împreună cu parlamentarii PNL Giurgiu, Alexandru Andrei, Gabriela Horga și Toma Petcu. Contractul a fost semnat în decembrie 2020, când Ministerul Transporturilor era condus de un reprezentant al PNL.Parlamentarii PNL din Giurgiu cer periodic Ministerului Transporturilor informări și rapoarte privind desfășurarea lucrărilor, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare