Europarlamentarul Dan Motreanu, întrebare parlamentară Comisiei Europene referitoare la continuitatea școlară și universitară, în statele membre, a elevilor și studenților care fug din calea războiului din Ucraina

Pentru noi, în EPP Group in the European Parliament, studiile universitare sau în cadrul altei instituții de învățământ postliceal reprezintă o etapă centrală în viața fiecărui tânăr. Acești ani de formare nu sunt doar despre dobândirea de cunoștințe și abilități de învățare; ei oferă tinerilor posibilitatea de a participa la viața socială și politică, afirmă europarlamentarul PNL Dan Motreanu pe Facebook.

CE SPUNE DAN MOTREANU:

Alături de alți colegi, am adresat o întrebare parlamentară Comisiei Europene referitoare la continuitatea școlară și universitară, în statele membre, a elevilor și studenților care fug din calea războiului din Ucraina. Comisarul european responsabil de educație și tineret, Mariya Gabriel, a precizat rolul de sprijin al Comisiei Europene, statele membre având competența de a stabili conținutul și organizarea sistemelor lor de învățământ. La nivelul său, Comisia Europeană a luat mai multe măsuri în favoarea elevilor, studenților și profesorilor ucraineni folosind flexibilitatea programului Erasmus+ și prin:

➡️renunțarea la cerința care prevedea semnarea unui contract de studii între universitățile ucrainene și cele din statele membre și asigurarea accesului gratuit la noua platformă de sprijin lingvistic online Erasmus+.

➡️încurajarea agențiilor naționale Erasmus+ de a deschide runde opționale de depunere a cererilor pentru organizațiile interesate să deruleze inițiative care au legătură cu efectele războiului.

➡️sprijin pentru statele membre prin intermediul platformelor europene și furnizarea de orientări prin intermediul Spațiului European al Educației.

➡️începerea lucrului la măsuri de sprijinire a recunoașterii rapide a calificărilor și a perioadelor de studiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare