Europarlamentarul Dan Motreanu în plenul Parlamentului European: Transferurile ilegale de deșeuri au atins cote alarmante în Uniunea Europeană, inclusiv în România

Am susținut, în Plenul Parlamentului European de la Strasbourg, consolidarea regulilor pentru combaterea traficului ilegal de deșeuri. Noua legislație va prevede interzicerea transferurilor între statele membre de deșeuri destinate eliminării.În cadrul dezbaterii referitoare la revizuirea legislației privind expedierile de deșeuri, la care a participat și Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevičius, am atras atenția că transferurile ilegale de deșeuri au atins cote alarmante în Uniunea Europeană, inclusiv în România, generând astfel consecințe grave și pe termen lung asupra sănătății publice și a mediului înconjurător, afirmă pe Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

CE MAI SUSTINE DAN MOTREANU:

ℹ Această situație trebuie corectată numaidecât și mi-am exprimat astfel suportul ferm pentru acordul ambițios la care s-a ajuns în Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European (ENVI) referitor la revizuirea legislației privind expedierile de deșeuri care cuprinde noi reguli, clare și stricte, privind combaterea traficului ilegal de deșeuri.

ℹ Am susținut de asemenea, rolul central pe care în va juca Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) în investigațiile transnaționale privind traficul de deșeuri, consolidarea cooperării între statele membre, înăsprirea regimului de sancțiuni pentru a descuraja activitățile infracționale în acest domeniu. Am atras, în final, atenția asupra nevoii urgențe de a crea un Plan UE de acțiune pentru combaterea expedierilor ilegale de deșeuri pentru a ne asigura succesul în lupta împotriva acestui fenomen.

ℹ Urmează votul în Plen pe acest raport și ulterior, demararea negocierilor între Parlament și Consiliu. Se preconizează un acord care va conține prevederi precum:

« interzicerea transferurilor între statele membre de deșeuri destinate eliminării ( cu o eventuală excepție ca statele membre să încheie în anumite condiții acorduri de a gestiona în comun deșeurile)

« interzicerea importurilor tuturor tipurilor de deșeuri (inclusiv a deșeurilor care pot fi reciclate și valorificate) atunci când există motive să se considere că un stat membru nu gestionează deșeurile în mod corespunzător

« măsuri consolidate privind controalele asupra unităților, întreprinderilor, brokerilor și comercianților de deșeuri, precum și întărirea controalelor la punctul de expediere al deșeurilor, la punctul de destinație, pe durata transportului și la frontierele UE

« stabilirea de sancțiuni cu efect de descurajare, care vor ține seama de gravitatea încălcărilor, de capacitatea financiară a celor implicați (cifra de afaceri), avantajele economice obținute și prejudiciile aduse mediului

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare