Europarlamentarul Dan Motreanu în Comisia de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din PE : Am solicitat luarea unor măsuri adecvate de protecție socială și existența unor plase de siguranță pentru a asigura accesul tuturor la diete sănătoase, cu o atenție specială gospodăriilor cu venituri mici

Am votat, în Comisia de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, un proiect de rezoluție privind asigurarea securității alimentare și reziliența pe termen lung a agriculturii în UE. Deși disponibilitatea alimentelor nu este în pericol în UE, accesibilitatea alimentelor reprezintă o problemă reală pentru gospodăriile vulnerabile, din cauza inflației. În acest sens, am solicitat luarea unor măsuri adecvate de protecție socială și existența unor plase de siguranță pentru a asigura accesul tuturor la diete sănătoase, cu o atenție specială gospodăriilor cu venituri mici, afirmă europarlamentarul PNL Dan Motreanu pe Facebook.

Implementarea la scară largă a practicilor agricole durabile va contribui la fertilitatea și sănătatea solului, care reprezintă capitalul fermierilor și permite un randament al culturilor mai ridicat. Privind sănătatea solului, am amintit de necesitatea unei legi care să stabilească un cadru legislativ cuprinzător în UE pentru a opri degradarea și pierderea acestei resurse neregenerabile.Am insistat pe soluțiile regenerative în agricultură, precum agroecologia, agrosilvicultura, agricultura ecologică, de precizie sau cultivarea carbonului. Acestea au potențialul de a aborda concomitent provocările climatice, de biodiversitate, de mediu, economice și sociale, asigurând durabilitatea și reziliența.Am invitat Comisia să propună cât mai curând posibil obiective obligatorii pentru reducerea risipei alimentare de-a lungul lanțului alimentar de cel puțin 50 % până în 2030, solicitând măsuri eficiente precum norme de etichetare mai adecvate și transparente, sau prin interzicerea distrugerii alimentelor nevândute. Consider, de asemenea, că este nevoie de o propunere ambițioasă pentru un cadru legal privind tranziția sistemului nostru alimentar către durabilitate și reziliență, care să stabilească o cale clară și pași măsurabili către acest obiectiv.Nu în ultimul rând, am subliniat legătura strânsă între sănătatea omului, a animalelor și a mediului, reiterând obiectivul de reducere cu 50% a utilizării antimicrobienelor în agricultură până în 2030 și insistând asupra lecțiilor învățate în pandemia COVID-19.Raportul Comisiei de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară votat astăzi urmează să fie dezbătut și supus la vot în ședințele plenare viitoare, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić acuză Lista Studenților după ce au anunțat 4 zile lucrătoare pe săptămână: Vor distruge Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Trump vrea să taie un cap important după înfrângere

    In urma înfrângerii Partidului Republican la alegerile de la...

    Musk a pierdut deja peste 60 miliarde de dolari din alegerile americane

    Antreprenorul american Elon Musk a pierdut peste 60 de...

    Noile autorități sârbe vor un acord pe termen lung pentru gazele rusești

    Serbia trebuie să încheie un acord pe termen lung...

    Vance: Războiul din Iran ne-a învins

    Vicepreședintele american JD Vance, un potențial candidat la președinție...

    Concedieri și reduceri de costuri la Disney

    Compania americană Disney intenționează să concedieze câteva mii de...

    Musk si alți miliardari au pierdut o groază de bani pariind pe republicani

    Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile...

    Ce categorii de public a pierdut Trump

    NBC relatează că Trump a fost în urma candidaților...

    Articole relationate

    Categorii populare