Europarlamentarul Dan Motreanu: Fiecare cetățean al Uniunii Europene are dreptul la acces egal la tratamente și medicamente

În urmă cu un an de zile, am devenit membru supleant în Comisia pentru sănătate publică a Parlamentului European. Fiecare cetățean al Uniunii Europene are dreptul la acces egal la tratamente și medicamente, indiferent de locul în care trăiește. Este un principiu pentru care m-am luptat și mă voi lupta în Parlamentul European, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

CE MAI SUSȚINE DAN MOTREANU:

Ce am făcut în calitate de europarlamentar pentru sprijinirea accesului pacienților la servicii de calitate, indiferent de țara de unde provin:

ℹ Sănătatea va fi o prioritate strategică în noul Buget UE 2028-2034. Am obținut sprijinul majorității grupurilor politice din Comisia pentru Sănătate a Parlamentului European pentru amendamentele pe care le-am propus în raportul privind rolul sănătății în cadrul noului Buget UE 2028-2034.

ℹ Propunerea mea privind înființarea unui fond european al medicamentelor critice, în viitorul buget al UE, a fost aprobată de Parlamentul European. Actul legislativ privind medicamentele critice, care include și acest amendament, a fost votat în plenul de la Strasbourg. Pentru România, acest lucru ar însemna o șansă reală de a atrage fonduri UE pentru construcția și modernizarea fabricilor de medicamente și pentru întărirea lanțurilor de aprovizionare.

ℹ Am votat în Parlamentul European creșterea bugetului UE pe anul 2026. Programul EU4Health, dedicat finanțării sănătății, va beneficia de încă trei milioane de euro.

ℹ Am susținut apelul lansat de Organizația Europeană a Cancerului și de numeroși experți, inclusiv colegi din grupul PPE, pentru crearea unui Fond European pentru Cancer, în valoare de două miliarde de euro,sau, alternativ, alocarea acestor două miliarde în cadrul Fondului European pentru Competitivitate, cu destinație clară pentru oncologie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare