Europarlamentarul Dan Motreanu anunță reguli noi privind standardele de comercializare pentru produse precum mierea, sucurile de fructe sau gemul

Parlamentul European a adoptat reguli noi privind standardele de comercializare pentru produse precum mierea, sucurile de fructe sau gemul. Modificările la Directiva mierii vizează protejarea apicultorilor din UE de concurența neloială, reducerea importurilor de miere frauduloasă și creșterea transparenței în beneficiul consumatorilor. Sunt modificări la care am lucrat în comisiile de specialitate și de care vor beneficia și apicultorii români, a anunțat pe Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

Țările în care a fost produsă mierea vor fi enumerate în ordinea descrescătoare a proporției. Pe etichetă se va indica procentul exact al fiecărei țări de proveniență, cu o marjă de eroare tolerată de 5%. Este o îmbunătățire a legislației în vigoare și a propunerii Comisiei Europene, prin care se introducea doar obligația de a include pe ambalaj țările de proveniență a mierii.România este țara cu cel mai mare număr de stupi din Uniunea Europeană. Mierea românească este calitate și respectă normele UE. Însă, producătorii români de miere se confruntă cu afluxul de miere ieftină și potențial frauduloasă din afara UE.Pentru a limita frauda cu miere, Parlamentul European a pus bazele unui sistem de trasabilitate pentru urmărirea întregului istoric al mierii importate de la apicultori sau operatori de recoltare. Comisia va veni cu o metodologie armonizată pentru a determina originea și autenticitatea mierii. A fost adoptat amendamentul PPE pentru instituirea unui centru de referință al UE pentru miere. În acest fel, vor fi îmbunătățite controalele și va fi detectată falsificarea mierii.Varianta finală privind trasabilitatea este similară cu cea pe care am discutat-o și susținut-o în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală.Pentru sucuri de fructe, gemuri, jeleuri, marmelade și piure de castane îndulcite, țările de origine a fructului vor fi, de asemenea, indicate pe eticheta frontală.Parlamentarii au fost de acord că ar trebui permisă o declarație voluntară de „conține numai zaharuri prezente în mod natural” pentru sucurile de fructe, pentru a încuraja consumul de astfel de produse, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare