Europarlamentarul Dan Motreanu: Am fost desemnat raportor din umbră din partea grupului PPE pe un dosar important pentru fermieri

Am fost desemnat raportor din umbră din partea grupului PPE pe un dosar important pentru fermieri. Este vorba despre o propunere de regulament pentru simplificarea accesării fondurilor prin Politica Agricolă Comună (PAC), mecanismul principal prin care agricultorii români primesc sprijin financiar din partea Uniunii Europene. Mă voi asigura că vocea fermierilor români se va face auzită în Parlamentul European, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

CE MAI SUSȚINE DAN MOTREANU:

Ce presupune acest dosar?

ℹ Comisia Europeană a propus recent noi măsuri în sprijinul fermierilor și voi lucra la îmbunătățirea acestei propuneri. Măsurile pentru simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC) vizează economii de până la 1,58 miliarde de euro anual pentru fermieri și de 210 milioane de euro pentru administrațiile naționale.

ℹ Plata forfetară anuală pentru micii fermieri se va dubla, de la 1.250 la 2.500 de euro.

ℹ Se va efectua un singur control la fața locului pe an pentru fiecare exploatație.

ℹ Micii fermieri vor obține mai ușor fonduri UE în valoare de 50.000 de euro pentru creșterea competitivității fermelor lor. Aceștia își vor prezenta datele o singură dată, economisind timp și reducând costurile administrative.

ℹ Fermierii vor avea acces mai ușor la plăți în caz de criză sau dezastre naturale și vor exista două noi fonduri pentru criză cu valoare de până în 3% din fondul PAC național.

ℹ Fermierii vor fi scutiți de anumite norme de mediu, beneficiind în continuare de plățile din cadrul programelor ecologice.

ℹ Fermele ecologice certificate vor îndeplini în mod automat unele dintre cerințele de mediu ale UE pentru finanțare.

ℹ Prioritatea PPE este ca pachetul să fie adoptat cât mai repede pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2026.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare