Europarlamentarul Dan Motreanu: Am aprobat, în plenul Parlamentului European, planul de sprijin al UE pentru Republica Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro

Am aprobat, în plenul Parlamentului European, planul de sprijin al UE pentru Republica Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro, a anunțat europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

CE MAI SUSȚINE DAN MOTREANU:

ℹSusținem Republica Moldova pentru a atenua impactul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei asupra securității, economiei și mijloacelor de subzistență ale românilor de peste Prut.

ℹ UE vrea să crească rezistența Republicii Moldova împotriva atacurilor hibride fără precedent și a ingerințelor Rusiei care vizează țara și instituțiile sale democratice.

ℹ Bugetul a fost majorat cu 100 de milioane de euro față de varianta inițială, iar prefinanțarea va fi de 315 milioane de euro, față de 115 milioane de euro în varianta inițială. Creșterea prefinanțării va permite accesarea mai rapidă a fondurilor UE.

ℹ Vor fi finanțate modernizarea infrastructurii de transport, noi poduri peste Prut, spitale sau școli. UE sprijină proiectele necesare pentru reducerea dependenței energetice față de Rusia.

ℹ 20% din granturile alocate vor fi folosite pentru a consolida instituțiile Republicii Moldova prin sisteme de guvernanță digitală, formare în serviciul public și reforme judiciare.

ℹ Am fost printre inițiatorii rezoluției prin care Parlamentul European a cerut Consiliului European să aprobe începerea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova și Ucraina, la întrunirea din 14-15 decembrie 2023. A doua zi, Consiliul European a decis începerea acestor negocieri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare