Europarlamentarul Cristian Bușoi, raportor al Programului de Sănătate al UE: Este nevoie de o legislație europeană comună în domeniul sănătății

Medicina personalizată, medicamentele inovative și susținerea cercetării trebuie să fie priorități pe agenda publică și în România și în UE. Mă bucur că am avut ocazia să vorbesc, astăzi, la o dezbatere organizată de EAPM (Alianța Europeană pentru Medicină Personalizată), la Bruxelles despre revizuirea Legii Farmaceutice a UE, dar și despre proiectele pe care am reușit să le impun, în calitate de raportor al Programului de Sănătate al Uniunii, afirmă pe Facebook europarlamentarul PNL Cristian Bușoi.

Este nevoie de o legislație europeană comună în domeniul sănătății, care să răspundă provocărilor actuale și potențialelor amenințări viitoare. Experiența ne-a arătat că normele separate în fiecare stat membru nu funcționează.Trebuie să ne asigurăm, spre exemplu, că legislația farmaceutică din UE este adecvată scopului și că pacienții au acces rapid la cele mai bune medicamente, cu cele mai puține efecte secundare. Mai departe, este important să găsim cea mai bună formulă, care să sprijine industria și cercetătorii pentru ca toți pacienții din UE să aibă acces la tratamentele de ultimă generație.Mă bucur că EAPM și alte asociații din UE sunt în dialog permanent cu mine și ceilalți colegi eurodeputați cu activitate în domeniul medical și că împreună lucrăm pentru a găsi cele mai bune soluții care să ajute cu adevărat pacienții și medicii. Vă asigur că vom continua să facem acest lucru, mai spune Bușoi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump și Musk au făcut pace pe 100 milioane de dolari

    Miliardarul Elon Musk și președintele american Donald Trump și-au...

    Scandalul întâlnirii șefei CCR cu Bolojan

    Doamna Președinte CCR Simina Tanasescu, sunt necesare precizări cu...

    Cerealele ucrainiene, o nouă lovitură pentru fermierii români

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită, într-o scrisoare...

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Articole relationate

    Categorii populare