Europarlamentarul Bușoi: M-am întâlnit cu ministrul Energiei din Norvegia. Creșterea importurilor de gaz și hidrogen din Norvegia în UE, principalul subiect

Onorat de invitația pe care am primit-o, în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, la Conferința anuală a industriei de petrol și gaze de la Sandefjord, Norvegia. Am susținut un discurs în debutul conferinței, în care am prezentat nevoia unui parteneriat strâns între Norvegia și Uniunea Europeană în sectorul de petrol și gaze și am mulțumit oficialilor de la Oslo pentru decizia imediată de a suplimenta cantitatea de gaze pe care o furnizează în UE. Este un pas important în lupta noastră pentru oprirea importurilor de gaz rusesc în UE. Pentru Europa este vital să își consolideze aprovizionarea și independența energetică, iar Norvegia, prin măsurile pe care le-a luat deja este cu siguranță un partener de nădejde pentru cetățenii UE, spune într-un comunicat europarlamentarul PNL Cristian Bușoi.

Am avut astăzi o întâlnire bilaterală și cu ministrul pentru Petrol și Energie din Norvegia, Terje Aasland, și alți oficiali din acest minister, dar și cu membrii Comisiei permanente pentru Energie și Mediu din Parlamentul Norvegiei. Pe agenda discuțiilor s-au aflat exploatarea resurselor de hidrogen, dar și captarea carbonului, ambele esențiale în parcursul nostru spre o Europă independentă de gazul rusesc și pentru atingerea neutralității climatice, conform agendei Fit for 55. Cu toții am fost de acord însă că pentru acestea este nevoie de investiții susținute și de o strategie bună, cu reguli clare, care să poată fi aplicată rapid. Nu în ultimul rând, am atins subiectul parcurilor de vânt offshore, care produc energie verde și pentru care există potențial și în Marea Neagră. L-am invitat pe ministrul norvegian al Energiei la o dezbatere pe tema energiilor viitorului în Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie pe care o conduc în Parlamentul European și am primit, la rândul meu, o invitație în zona arctică a Norvegiei, pentru a vedea investițiile care s-au făcut în energii regenerabile, mai spune Bușoi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare