spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-4.2 C
București

Europarlamentar ALDE sceptic cu privire la Viorica Dăncilă: E civilizată, dar nu știu dacă e suficient

„Cred că are o experienţă (n.red- Viorica Dăncilă, premierul desemnat de PSD) care ţine mai mult de negociere, ţine de comunicarea din PE. Nu ştiu să vă spun nimic însă despre ceea ce înseamnă un background în administraţie, pentru că a fi şeful Executivului, dincolo de faptul că este o funcţie politică, nimeni nu face şcoală să fie premier, dar presupune totuşi să cunoşti bine administraţia”, a declarat la RFI europarlamentarul Renate Weber (grup ALDE din PE). 

„Eu, personal, de câte ori a fost cazul, am colaborat bine cu doamna Dăncilă, dar nefiind în aceeaşi comisie în PE sau în aceleaşi delegaţii, nu am lucrat prea mult cu dânsa. Este într-adevăr o persoană extrem de civilizată, de calmă, de neconflictuală, asta este adevărat (…). Nu ştiu în ce măsură lucrul acesta este suficient, ar fi suficient dacă ai o echipă care să fie de bună credinţă în jurul tău, adică şi consilierii tăi şi toţi membrii Guvernului, pentru că mai ai şi majoritatea în Parlament şi atunci ar trebui să fie o misiune posibilă funcţia de premier, numai că eu cred că nici unul dintre noi nu este atât de naiv, încât să-şi imagineze că într-un Guvern nu sunt şi miniştri sau secretari de stat care joacă pe interesele pe care le au ei, fie personale, fie în raport cu alte grupuri din partid”, spune eurodeputatul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump va merge in Grecia

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, intenționează să...

    Un român arestat la Belgrad pentru escrocherie cu carduri pe zborurile Air Serbia

    Parchetul sârb Public de Primă Instanță (PAI) a propus...

    Creșterea euro sperie bancherii europeni

    Aprecierea euro va fi în centrul reuniunii Băncii Centrale...

    Cursa LOT Oradea-Varșovia a avut sâmbătă 2 pasageri, cursa de întoarcere 16

    Aeronava care a operat cursa LOT Polish Airlines Oradea...

    Președintele FIFA cere anularea sancțiunilor împotriva fotbalului rus

    Președintele FIFA, Gianni Infantino, consideră că FIFA ar trebui...

    Articole relationate

    Categorii populare