Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informează Financial Times.
Îngrăşămintele pe bază de azot, care sunt importante pentru creşterea plantelor, sunt produse pe bază de gaze naturale şi Rusia exportată cantităţi din ce în ce mai mari în Europa, înlocuind o parte din gazele sale naturale care acum sunt interzise în UE, spune Svein Tore Holsether, director general la Yara International, unul din cei mai mari producători de îngrăşăminte pe bază de azot.
„Îngrăşămintele sunt noile gaze. Este paradoxal că obiectivul este reducerea dependenţei Europei de Rusia şi acum intrăm pe nesimţite într-o situaţie în care transferăm Rusiei puterea asupra unui produs esenţial pentru producţia alimentară”, spune Holsether.
Potrivit Eurostat, în perioada iunie 2022-iunie 2023, UE a importat de două ori mai multă uree, un îngrăşământ frecvent utilizat, din Rusia decât în precedentele 12 luni. În sezonul curent, care se va încheia în luna iunie 2024, importurile din Rusia sunt mai mici dar totuşi peste media istorică şi sunt responsabile pentru o treime din importurile totale de uree în blocul comunitar.
Preţul îngrăşămintelor a explodat după invazia rusească din Ucraina, iar sancţiunile impuse Rusiei au limitat cantităţile de gaze naturale disponibile, materia primă din care sunt produse îngrăşămintele pe bază de azot. Asta îi afectează financiar pe fermierii europeni, în timp ce fermierii din alte părţi, în special din Africa, au încetat pur şi simplu să mai folosească îngrăşăminte, reducând randamentele şi agravând o criză financiară mondială.
Între timp preţurile la îngrăşăminte au mai scăzut, pe fondul reducerii cotaţiilor la gaze, însă industria europeană a îngrăşămintelor se confruntă în continuare cu probleme pe măsură de importurile din Rusia ocupă o felie din ce în ce mai mare din piaţă, spune Holsether. Potrivit acestuia, producătorii ruşi de îngrăşăminte profită de pe urma unor costuri mai mici cu energia, şi în plus nu trebuie să respecte atât de multe constrângeri în ceea ce priveşte protecţia mediului şi deci pot să emită mai multe gaze cu efect de seră.
