COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)
Președintele Klaus Iohannis a ridicat și ridică mari semne de întrebare la nivelul marelui public prin tăcerile lui exagerat de prelungite, în general cam pe orice temă. Cînd totuși vorbește, de multe ori ar fi fost de preferat să tacă. Cel mai recent scandal, provocat de neinspirata declarație privind ”poporul moldovean” e o dovadă. Să fie vorba de o gafă prezidențială, de o exagerare a presei ori, mai grav, de trădarea neintenționată a unei viziuni politice?
”Cînd va fi posibil să facem acest referendum, să ne unim cu Moldova?” a sunat o întrebare pentru președinte la festivalul One World România.
Răspunsul lui Klaus Iohannis: ”Atunci când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru, atunci se va întâmpla”.
14 cuvinte care au provocat un tăvălug în presă și în societatea civilă, reacții nenumărate apărînd în cel mai scurt timp. Probabil vor lua amploare, pentru că ar fi o eroare să nu se speculeze electoral asemenea breșă în armura prezidențială.
Cît de mult a greșit, totuși, Klaus Iohannis?
Aparent, foarte puțin: subiectul nu ar fi existat dacă președintele ar fi folosit cuvîntul ”state” în loc de ”popoare”.
Merită să i se ia gîtul pentru un singur cuvînt?
Desigur, și între ”limba română” și ”limba moldovenească” a fost tot o diferență de un cuvînt și ne amintim cîte valuri a produs asta.
Din nefericire pentru șeful statului, ca și în cazul ”afacerilor cu evrei”, exprimarea lui nu e foarte scandaloasă, dar lasă neplăcutul sentiment că scoate la lumină un anume tipar de gîndire, o anume viziune asupra problemei la care face referire. Una nu tocmai benefică.
Lasă impresia că disprețul ori detașarea omului Iohannis sunt mult peste ceea ce exprimă.
Iar la asta contribuie și alte poziții ale lui, din ultimii ani.
În cartea sa de prezentare, ”Pas cu pas”, Iohannis scrie de numai șapte ori cuvîntul Moldova, cu referire la republica de peste Prut și asta într-un context mai degrabă tehnic decît afectiv, ori care să transmită dorința de unire, indiferent cînd.
”În afara parteneriatelor strategice despre care am vorbit, o prioritate a politicii externe ţine de relaţia noastră cu republica Moldova, mai exact de solidaritatea pe care suntem datori să i-o arătăm în procesul prin care încearcă să se apropie de uniunea europeană. Moştenirea comună a celor două ţări este imposibil de negat: avem în comun o istorie, o limbă şi un bagaj cultural imens. toate acestea nu ne pot lăsa indiferenţi la ceea ce se întâmplă peste Prut” scria candidatul de atunci.
Și detalia:
”Foarte important ar fi să sprijinim acele proiecte care contribuie la creşterea independenţei energetice a republicii Moldova. Este un pas uriaş, care îi permite ţării vecine să-şi decidă singură viitorul. În această relaţie consider că preşedintele României poate juca un rol integrator, care nu trebuie subestimat.”
Greu de imaginat o exprimare mai rece, mai ”științifică” de atît.
Cu adevărat dureroasă a fost, însă, comportarea președintelui acum trei ani, cînd cu celebrul scandal James Petitt.
La finele lunii august, ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, a declarat la postul de radio Moldova 1, că R. Moldova trebuie să rămână un stat suveran şi independent, în interiorul unor graniţe sigure: „Consider că este foarte important şi aceasta, desigur, este politica noastră, ca Republica Moldova să rămână un stat suveran şi independent în interiorul unor graniţe sigure. Unirea cu România, de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici, în Republica Moldova. Republica Moldova nu este România, Republica Molodova are propria sa istorie şi proriile provocări”.
„Alăturarea de România nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune în Republica Moldova. Este important ca moldovenii să se recunoască a fi moldoveni, o naţiune aparte.” mai spunea el, cu ocazia celei de a 25-a aniversări a declarării independenței Moldovei.
În România, ca și în Moldova, efectul a fost devastator. Peste Prut s-a inițiat imediat o petiție prin care se cerea expulzarea ambasadorului din țară.
La noi, presa vremii scria direct că americanii au bombardat podul de flori de peste Prut. Analiști și lideri ai societății civile de pe ambele maluri ale Prutului criticau tăios declarațiile americanului. Istoricul Ioan Aurel Pop, actualul președinte al Academiei, își manifesta amărăciunea și îi dădea o replică severă lui Lucian Boia, cel care se repezise să susțină teza lui Petitt.
Senatorul PNL Viorel Badea protesta și el, într-o scrisoare către John Kerry, secretarul departamentului de stat american: „Din nefericire, românii care au luat act de declarațiile ambasadorului SUA nu pot să nu vadă cu amărăciune cum ambasadorul american are o poziție asemănătoare cu diplomația rusă, care de asemenea, le dă lecții cetățenilor din Republica Moldova despre limba vorbită, denumirea acesteia, despre manualele școlare de istorie și despre denumirea acestora și despre cum să interpreteze aceștia legăturile istorice cu România”.
Platforma Unionistă Acţiunea 2012, coaliția organizațiilor civice din România, Republica Moldova și Diaspora care militează pentru unire organiza, în Piața Universității, un protest, colectînd, simbolic, sute de cărți de istorie.
„Ambasadorul SUA James Pettit, o trâmbiţă a Moscovei? Ambasadorul SUA de la Chişinău, James Pettit, emite teorii similare cu cele din vremea lui Stalin şi dragi propagandei lui Putin, făcând servicii nepreţuite Moscovei” scria, pe Facebook, Traian Băsescu.
Nu în ultimul rînd, se cerea o reacție imediată din partea președintelui Klaus Iohannis și a premierului Dacian Cioloș.
O reacție care nu a venit, însă.
Și Cioloș și Iohannis au tăcut mîlc.
Cît despre ministrul de Externe de atunci, Lazăr Comănescu, mai bine tăcea și el: „România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, şi a fost ţara care susţine şi va continua să susţină ferm procesele de reformă“ a spus ministrul lui Cioloș, turnînd gaz peste foc.
Singurul înalt demnitar al statului român care a luat atitudine fermă a fost președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar cu o floare nu se face primăvară, din păcate.
„Am luat cunoştinţă cu surprindere şi îngrijorare de textul declaraţiei făcută acum două zile de ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, pe care o resping fără echivoc. Datorită gravităţii celor afirmate de ambasador, declaraţia ar necesită explicaţii suplimentare din partea autorităţilor americane. În calitate de preşedinte al Senatului, mă voi consulta cu membrii Biroului Permanent şi cu liderii grupurilor parlamentare în legătură cu oportunitatea unei declaraţii comune pe această temă. (…) Domnul ambasador reia şi actualizează tezele lui Stalin, pe baza cărora a fost semnat în 1939 Pactul Ribbentrop-Molotov care a dus la amputarea teritoriala a unor ţări din regiune printre care şi România. Am încă rezerve să cred, până la proba contrarie, că aceasta ar fi poziţia oficială a Departamentului de Stat” arăta șeful Senatului într-un comunicat oficial.
„Ca un argument suplimentar, nu-mi aduc aminte ca vreun politician american sau din orice altă ţară democrată să fi spus vreodată că cele două state germane, RFG şi RDG, nu ar trebui să se unifice, pentru că ”nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune”. Dreptul de a-şi hotărî soarta aparţine cetăţenilor şi nu diplomaţilor, şi nici măcar politicienilor, altfel obligaţi să pună în operă voinţa populară majoritară”, mai spunea Tăriceanu.
Tăcerea de atunci a lui Klaus Iohannis, lipsa de interes pentru subiectul Moldova în anii de cînd a fost ales președinte, iar, acum, declarația (mult prea) seacă despre cele două popoare, ridică, de principiu, o întrebare majoră.
Este președintele actual al României dezinteresat, de principiu, de teritoriul românesc de peste Prut, ori, mai grav, sunt îndreptățite bănuielile că Iohannis și-a însușit necondiționat și deplin agenda forțelor externe care doresc menținerea Moldovei strict ca un tampon între UE/NATO și Rusia?
- Advertisement -
