Eșec al negocierilor cu Guvernul: Transportatorii și fermierii anunță că continuă protestele

Transportatorii şi fermierii au decis, în urma discuţiilor cu premierul Marcel Ciolacu, să „rămână în stradă” şi să continue protestul.

„În urma întâlnirii cu prim ministrul României şi prezentarea problemelor pe care le avem în aceste domenii de activitate, am primit promisiuni verbale că vor fi înfiinţate grupuri de lucru cu ministerele de resort şi instituţiile implicate în problemele noastre, începând de luni, 15 ianuarie 2024. Decizia de a continua protestul aparţine fiecăruia care este în stradă. Noi, personal, am hotărât să rămânem în continuare în stradă”, a declarat, la ieşirea de la întâlnirea de Guvern, Dănuţ Andruş, unul dintre membrii delegaţiei protestatarilor.

Acesta a subliniat că la discuţii au participat atât reprezentanţi ai transportatorilor, cât şi ai fermierilor şi că urmează să se întoarcă la cei care i-au mandatat pentru a decide ce vor face pe viitor.

Întrebat care sunt, concret, revendicările, el a spus că acestea sunt în număr de 40 şi că protestatarii vor „plusvaloare şi să nu mai muncim gratis în România”.

„Mergem cu mesajul acesta în faţa celor care ne-au mandatat. Nu noi conducem strada, ci se conduce singură. Avem şi grupuri de whatsapp pe care am pus mesajul pe care vi l-am citit şi dumneavoastră. (…) Acum noi îi consultăm doar pe cei care sunt în stradă. Verificăm şi pe grupurile de whatsapp şi o să luăm o decizie şi, în urma deciziei respective, o să vă comunicăm. Rămânem în stradă în continuare”, au transmis reprezentanţii protestatarilor.

Premierul Marcel Ciolacu a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu delegaţia transportatorilor şi fermierilor, în care au fost analizate problemele semnalate de reprezentanţii celor două sectoare de activitate, soluţiile legale în acord cu normele la nivel european, precum şi modalitatea de aprobare a acestora.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, a fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele şi instituţiile cu atribuţii în soluţionarea unora dintre aspectele discutate în cadrul întâlnirii.

„V-am invitat la discuţii pentru că doar prin dialog şi stând împreună la aceeaşi masă vom găsi rezolvare la problemele pe care le-aţi ridicat. Şi noi, la Guvern, şi dumneavoastră, ne dorim ca lucrurile să meargă cât mai eficient. Din partea Guvernului avem toată deschiderea să găsim soluţiile potrivite, corecte şi aplicabile. Pentru asta, după ce am centralizat doleanţele, trebuie să găsim soluţiile, în grupuri de lucru din care să facă parte toţi cei care cunosc în detaliu fiecare nemulţumire semnalată”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

Astfel, luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa şi reprezentanţii ministerelor cu atribuţii în domeniu, marţi, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentanţilor ministerelor cu atribuţii în domeniu, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, şi reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului.

De asemenea, la consultări au participat prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, şi reprezentanţi ai Prefecturii Capitalei.

La dialog, din partea transportatorilor şi fermierilor au participat: Şerbănescu Constantin, Cercel Ionuţ-Lucian, Calotă Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andruş Dănuţ, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogărescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare