Eșec al Finanțelor: Băncile nu mai vor să împrumute statul

Ministerul Finanțelor a împrumutat azi, prin vânzarea de titluri de stat, 398 milioane de lei, la dobândă în creștere semnificativă, suma fiind mai puțin de jumătate față de cele 900 de milioane de lei, cât a anunțat statul că vrea să atragă de la bănci și investitori prin cele două licitații derulate azi. Investitorii sunt reticenți din cauza incertitudinilor privind măsurile fiscale adoptate de Guvern, cum ar fi taxa pe active bancare sau taxele pe afaceri în domenii ca telecom și energie, dar și din cauza modului în care acestea ar putea afecta evoluția economiei în acest an, transmite Profit.ro.

Finanțele au programat pentru joi două licitații, vizând să obțină 500 de milioane de lei prin vânzarea de titluri de stat pe 12 luni și 400 de milioane de lei prin vânzarea de obligațiuni pe 10 ani. Ofertele pentru titlurile pe 12 luni au totalizat 209,1 milioane de lei, mult sub așteptările Finanțelor și cu dobânzi cerute de bănci mai mari decât a fost dispus să acceprte statul, astfel încât au fost respinse în totalitate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare