Ereticul încălzirii globale

Preşedintele ceh Milos Zeman a criticat joi lupta contra schimbărilor climatice, pe care a calificat-o drept excesivă şi a comparat-o cu o nouă religie, transmite DPA conform Agerpres.

”Discuţia despre schimbările climatice devine o nouă religie, aşa că permiteţi-mi să fiu un eretic”, a spus şeful statului ceh în tradiţionalul său mesaj cu ocazia Crăciunului, transmis în direct de postul public de televiziune şi publicat de media online cehe.

Zeman a avertizat că Europa trebuie să fie pregătită pentru a fi depăşită economic de alte zone ale lumii în contextul numeroaselor măsuri de protecţie privind schimbările climatice.

”Teoretic s-ar putea întâmpla ca industria să se mute acolo unde preţurile energiei sunt mai scăzute şi Uniunea Europeană ar deveni un muzeu de ecologie cu standarde de trai mai reduse pentru locuitorii săi”, a afirmat preşedintele Republicii Cehe.

La fel ca în mesajul de la finalul lui 2018, Milos Zeman a criticat sutele de mii de protestatarii care, în mai multe mitinguri de amploare, au cerut demisia premierului ceh Andrej Babis, un bogat om de afaceri.

Deşi acesta este anchetat pentru o presupusă fraudă cu fonduri europene, Zeman i-a luat încă o dată apărarea: ”Într-o democraţie parlamentară, care suntem şi vom rămâne, şefii de guvern vin şi pleacă pe baza rezultatelor alegerilor libere. Punct”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare