Home Externe Erdogan amenințător: Ne fac să așteptăm de 54 de ani la porțile...

Erdogan amenințător: Ne fac să așteptăm de 54 de ani la porțile Uniunii Europene, nu-i așa?

0

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a adus în discuție posibilitatea organizării unui referendum privind continuarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, la o zi după victoria sa la consultarea populară asupra extinderii prerogativelor șefului statului, relatează AFP.

„Ne fac să așteptăm de 54 de ani la porțile Uniunii Europene, nu-i așa? (…) Vom merge în fața poporului și vom asculta decizia sa”, a declarat Recep Tayyip Erdogan într-un discurs virulent la palatul prezidențial din Ankara, însă fără să avanseze vreo dată pentru o eventuală inițiativă de acest fel.

Relațiile dintre Ankara și UE s-au tensionat puternic în ultimele luni, președintele turc acuzându-i pe unii lideri europeni că au recurs la „practici naziste”, după anularea unor mitinguri pro-Erdogan, în special în Germania și Olanda.

„Uniunea Europeană amenință cu blocarea negocierilor. Sincer să fiu, nu este foarte important pentru noi. Să ne comunice decizia lor!”, a insistat Erdogan.

Negocierile de aderare a Turciei la UE sunt în punct mort de mai mulți ani, iar tensiunile actuale fac improbabilă reluarea acestora pe termen scurt.

În timpul campaniei pentru referendumul privind extinderea prerogativelor sale, Erdogan a afirmat în repetate rânduri că va aproba restabilirea pedepsei cu moartea, arătându-se deschis pentru organizarea unei consultări populare pe această temă.

Ad

Exit mobile version