spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeEpiscopul porno de Huși va ajunge în Sfântul Sinod în 17-18 august...

Episcopul porno de Huși va ajunge în Sfântul Sinod în 17-18 august deoarece nu poate fi cercetat în post

-

Mitropolia Moldovei și Bucovinei va sesiza Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române după ce reprezentanții Mitropoliei au vizionat înregistrările în care ar apărea episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pr. Marian Timofte, care a precizat că este posibil să se ceară o expertiză asupra acestora.

- Reclama -

Patriarhia Română a transmis, luni, că cercetările disciplinare nu pot fi făcute în posturi, astfel că în cazul episcopul Huşilor, filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani, Comisia pentru Statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Română a fost convocată pentru sfârşitul acestei luni, iar şedinţa de lucru a Sinodului Permanent va avea loc în 17 şi 18 august.

- Advertisement -

„În cursul acestei zile am vizionat înregistrarea pe care am primit-o în cursul după-amiezii de sâmbătă de la redacția ziarului CanCan. Sunt lucruri urâte pe acea înregistrare, în contradicție totală cu morala creștină. (…) o expertiză de specialitate se va pronunța cu privire la autenticitatea înregistrării respective. Unul din personajele care apar în înregistrare seamănă mult cu Episcopul Hușilor, nefiind specialist nu pot spune că el este. Seamănă mult cu el. E posibil să fie el”, a declarat vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Marian Timofte, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

El a declarat că e posibil să fie solicitată o expertiză din partea unei instituții independente pentru a stabili cu certitudine dacă unul din personajele care apar în film este Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu.

- Advertisement -

„A apărut acest element nou. Vineri, nu aveam decât acuzațiile din spațiul public, iar pe de altă parte declarația Episcopului, care spunea că acuzațiile nu au suport real, sunt false, înregistrările sunt false. Astăzi, am vizionat filmul neblurat, am adus la cunoștință ce apare pe imagini. Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sesiza Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, care are competențe pentru rezolvarea acestui caz. Dorim aflarea adevărului cât mai repede”, a precizat Marian Timofte.

Reprezentantul Mitropoliei a menționat, totodată, că Episcopul Hușilor nu a fost chemat la noi audieri.

„Nu a mai fost chemat. Nu cred că ar mai spune altceva. Probabil că ar spune din nou că este nevinovat”, a precizat Timofte.

Acesta a explicat jurnaliștilor că, până la luarea unei decizii de către Sfântul Sinod, Corneliu Bârlădeanu poate sluji.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img