Episcopul Porno a făcut plângere pentru defăimare şi răspândire de materiale pornografice

Episcopul Huşilor, Corneliu Onilă, a făcut plângere la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în legătură cu înregistrarea compromiţătoare în care ierarhul ar apărea în ipostaze intime alături de un bărbat. Sesizarea episcopului este trimisă de la o unitate de parchet la alta, în condiţiile în care procurorii nu au decis cui aparţine competenţa soluţionării acesteia.

Plângerea făcută de Corneliu Onilă (Bârlădeanu), se pare pentru defăimare şi răspândire de materiale pornografice, a fost trimisă spre soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi.

”Plângerea a fost înregistrată la unitatea noastră de Parchet, dar a fost trimisă administrativ către unitatea competentă”, a precizat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, Antonela Pălie.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au precizat că plângerea episcopului Huşilor nu a ajuns la această unitate.

”Plângerea nu a ajuns până în această după-amiază (n.r. – marţi) la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. Legea permite Direcţiei Naţionale Anticorupţie să facă cercetări într-o astfel de cauză dacă aceasta este conexă cu infracţiunea pe care o cercetează”, susţine prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Sorin Armeanu.

Oficialii Episcopiei Huşilor au refuzat, la rândul lor, să facă vreo referire la plângerea depusă la DIICOT de către Corneliu Onilă.

”O astfel de plângere nu ţine de activităţile Centrului Eparhial Huşi”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Huşilor, Cosmin Gubernat.

Imaginile apărute în spaţiul public în care episcopul Huşilor este filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani au fost difuzate de Cancan, iar Patriarhia şi Mitropolia Moldovei au solicitat publicaţiei înregistrările.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare